VIAȚA NU ÎNSEAMNĂ SĂ AȘTEPȚI CA FURTUNA SĂ TREACĂ

 Viața nu înseamnă să aștepți ca furtuna să treacă... Ce înseamnă, de fapt, asta?

Nu știu dacă e chiar atât de complicat pe cât pare. E despre felul în care ne raportăm la dificultăți. De multe ori, așteptăm ca lucrurile să se îmbunătățească de la sine, dar uităm că viața continuă și în mijlocul problemelor.

Furtuna poate dura mult. Poate că nu va trece niciodată complet. Și dacă aștepți mereu, pierzi momente prețioase. Viața nu se oprește în fața greutăților, iar noi nu putem să punem pauză până când totul devine perfect.

E greu să găsești forța să te bucuri în mijlocul unei furtuni. Și nu e vorba neapărat de bucurie. E despre acceptare. Să înveți să trăiești cu ceea ce ești, cu ceea ce ai și cu ceea ce ți se întâmplă, fără să amâni trăirea până când toate se rezolvă.

Poate că dansul în ploaie e metafora pentru a învăța să te adaptezi. A accepta că ploaia e acolo, că situația nu e ideală, dar că tot poți găsi un fel de echilibru. Poți să dansezi în sensul de a continua să trăiești, chiar dacă împrejurările sunt complicate.

Desigur, nu e un dans fără riscuri. Dar fiecare clipă petrecută așteptând să se schimbe vremea e o clipă în care pierzi ocazia să crești, să înveți ceva nou despre tine sau despre lume. Furtuna poate aduce și lecții.

Poate e mai bine să fii precaut și să te protejezi. Să aștepți ca problemele să treacă pentru a acționa cu mai multă siguranță. În teorie, pare mai sigur. Dar adevărata provocare a vieții nu e să găsești mereu siguranța, ci să găsești curajul de a merge mai departe, indiferent de circumstanțe. Dacă tot timpul aștepți, te vei obișnui să trăiești într-o stare de așteptare perpetuă.

Vor fi și perioade de liniște, desigur. Dar dacă îți antrenezi sufletul să danseze în ploaie, vei ști să apreciezi mai mult acele momente de liniște. Și chiar vei înțelege că uneori, furtunile interioare sunt cele care te modelează cel mai mult

Pentru mine, a dansa in ploaie înseamnă să îmi permit să greșesc, să învăț din greșeli, să accept imperfecțiunea. Înseamnă să nu îmi refuz bucuriile mici doar pentru că viața nu e ideală. Și mai ales, să găsesc în fiecare furtună un nou motiv să merg mai departe.

Viața nu e despre perfecțiune. E despre călătorie, despre cum te porți cu tine și cu ceilalți pe parcurs. Dansează în ploaie, pentru că, uneori, ploaia poate să-ți ofere cele mai prețioase lecții.

Furtuna va trece, dar tu vei fi schimbat de ea. Important e cum alegi să te schimbi. Viața nu va aștepta, așa că nici tu nu ar trebui să aștepți ca toate condițiile să fie perfecte ca să te bucuri de ea.

Eu,superfemeia!

Oana Vaideanu

Nu mi-a fost clar pana de curand ca eu am o imagine despre mine. Mi-am format-o in copilarie, urmarind ce ii place tatalui meu la mama mea si ce nu. Am tot observat cand se supara pe mama si cand nu si am folosit acele lucruri drept un indicator. Am ajuns la urmatoarea concluzie:

Scopul femeii in viata este sa se casatoreasca si sa aiba grija de copii si barbat.

Ca sa isi indeplineasca acest scop, trebuie sa o placa barbatii. Ca sa o placa barbatii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Sa arate bine (slaba) si sa se aranjeze.

Sa faca mancare buna.

Sa faca ce spune barbatul si sa accepte ca el are nevoie de libertate.

Sa se descurce singura cu de toate (de la copii si treaba in casa pana la reparat masina si sigurantele).

Si asa mai departe.

Observat si facut. Eram slaba, aratam bine, stiam sa gatesc, stiam sa repar, eram independenta, ascultam… Si totusi nu eram fericita in relatia pe care o aveam. Mai mult, vedeam tot felul de barbati destepti si frumosi cu doamne care nu indeplineau toate aceste criterii si pareau sa fie bine in relatie, cel putin de ceva timp impreuna. Si ma intrebam cum de functioneaza si “femeile astea (care imi erau prietene) nu vad ca in felul asta o sa-i piarda“? A trecut ceva timp pana sa imi dau seama ca problema era de fapt la mine. Si ca eu lucram in fiecare zi ca sa mentin acea imagine, lucru care imi crea frustrare. Caci eu nu sunt nici pe departe slaba si frumoasa, sunt mai mult baietoasa si mancacioasa dar pentru ca fac sport, ma mentin in forma. Mancarea pe care o gatesc este foarte buna, insa sotului nu-i place sa manance mancare gatita. Va dati seama ce lupta am dus sa caut totusi sa gasesc ceva ce ii place, ca sa pot sa imi indeplinesc rolul. Cu libertatea nu a mers niciodata, parca o iau razna cand pleaca din tara si am senzatia ca nu se mai intoarce niciodata. De descurcat ma descurc cu toate, insa mi-ar placea sa pot sa aleg si daca vreau sa nu ma descurc intr-o zi, sa fie cineva sa ma ajute. Si aici incepe povestea despre cum am realizat ca am tot acest bagaj cu mine, care nu ma lasa sa ma bucur de viata.

Eram in Germania intr-o delegatie. Dupa multe sedinte si vorbit in germana, a venit seara. Urma sa zbor catre Munich sa ma intalnesc cu sotul meu acolo. Eram atat de obosita! El deja era acolo de trei zile, la relaxare. Il sun si il intreb daca vine sa ma ia de la aeroport. El spune ca nu, e departe si nu are chef sa mearga atata drum dus intors. Am simtit imediat o frustrare imensa care mergea spre furie. Pentru ca stiam ca din energia aceea nu ar fi iesit o discutie constructiva, i-am spus sa vorbim mai tarziu. M-a dus un coleg la hotel, am mancat, am baut un pahar de vin si m-am relaxat in soarele de toamna. Ma gandeam, oare de ce m-am enervat asa de tare? Am invatat din „Cele trei principii”  si cartile domnului Jack Pransky ca experienta noastra de viata se creeaza din interior spre exterior. Gandurile pe care alegem sa le activam ne dau anumite sentimente si in fiecare moment avem potentialul sa avem alt gand si o alta experienta de viata. Asa s-a intamplat si cu mine. Am inceput sa ma simt bine, gandindu-ma ce zi frumoasa am prins si ce bine ca pot sa ma bucur de ea. Din starea de liniste si relaxare mi-a venit ideea: Eu nu sunt o femeie care cere ajutor! Eu sunt o femeie puternica si independenta. Si de aici si frustrarea. Mi-as fi dorit mult sa-i spun sotului meu cat de obosita sunt si ce tare mi-as fi dorit sa vina sa ma astepte la aeroport, dar nu mi-ar fi stricat acest lucru imaginea mea de femeie independenta? Cand mi-am dat seama de asta… Adica eu stau suparata si obosita si nu ii cer sotului meu ajutorul pentru ca nu vreau sa creada ca sunt ”slaba” ca poate ma paraseste, sau nu stiu ce imi imaginam”. Cat de ridicol este asta? Realizand acest lucru frustrarea a disparut, m-am linistit ca prin minune, l-am sunat, i-am spus si a venit.

Toti avem o imagine pe care ne dorim ca altii sa o vada in noi. Daca nu constientizam acest lucru, in fiecare situatie din viata vom actiona ca sa sustinem acea imagine. Acest lucru reprezinta o povara greu de dus, pentru ca indiferent ce facem, noi nu putem controla ce gandesc ceilalti iar noi nu vom fi relaxati si linistiti ci in continua cautarea a aprobarii. Ati avut vreo experienta similara? Astept mesajele voastre!

Ideea inteleptului

Un rege era pe un vas impreuna cu unul dintre cei mai buni servitori ai sai. Servitorul care nu a mai fost niciodata inainte luat intr-un voiaj – de fapt ca un copil al muntilor el nu a vazut vreodata coasta – a stat in burta goala a vasului si a tipat, a plâns, a tremurat si s-a tânguit. 

Toti erau draguti cu el si au incercat sa-i calmeze temerile, dar bunatatea lor ajungea doar la urechile sale, nu si la inima sa tematoare. Regele nu mai putea suporta sa auda tipetele servitorului, iar voiajul pe apele albastre, sub cerul azuriu, nu mai era o placere pentru el. Atunci, inteleptul sau, l-a abordat si a spus:
– Inaltimea voastra, cu permisiunea voastra il pot calma.
Fara nici un moment de ezitare, sultanul i-a dat permisiunea. Inteleptul a ordonat marinarului sa-l arunce pe servitor peste bord; marinarul s-a indreptat bucuros catre plângacios. Servitorul a fost aruncat in apa, fara aer, s-a agatat de marginea vasului si i-a rugat sa-l ia din nou la bord. Astfel ei l-au tras de par inapoi. De atunci, el a stat foarte linistit intr-un colt. Nimeni nu a mai auzit un cuvânt de teama din gura sa. 

Sultanul era uimit si l-a intrebat pe intelept:
– Ce intelepciune este cuprinsa in aceasta actiune?
Inteleptul a raspuns:
– El nu a gustat niciodata sarea marii. Si nici nu a stiut cât de mare era pericolul in apa. Astfel el nu putea sti cât de minunat este sa aiba scânduri viguroase sub el. Doar cine s-a confruntat cu pericolul poate sti valoarea pacii si calmului.

Tu, care ai intotdeauna ce sa manânci nu cunosti gustul pâinii de la tara.

Sursa :File de Lumina

PILDA ZILEI

 

Cel ce insala

        
  Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:
- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ?

- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.

Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!"

Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:

- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.

Acum si-a dat seama omul de greseala sa.
A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic. In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."

 sursa : Crestin Ortodox

LECTURI DE WEEKEND

Aforisme asupra intelepciunii in viata

  de Arthur Schopenhauer

„Fericirea ne-o facem sau ne-o gasim, fiind marginiti in noi insine oriunde ne-am afla”.(The Traveller, v. 431)

Cel mai bun ajutor si cel mai mare sprijin trebuie orcine sa si-l gaseasca in sine. Cu cat izbuteste mai mult intru aceasta, si prin urmare cu cat isi afla mai mult izvoarele petrecerii in sine insusi, cu atat este mai fericit. Foarte bine zice Aristotel: „fericirea este a celor ce-si sunt siesi de ajun”. Caci toate izvoarele externe de fericire si de placeri sunt dupa firea lor foarte nesigure, grele, daca nu primejdioase, trecatoare si supuse intamplarii si pot sa inceteze in imprejurarile cele mai priincioase; intreruperea lor este chiar neaparata, fiindca nu pot sa fie in orice moment la indemana. Apoi la batranete se pierd cu necesitate mai toate; atunci ne paraseste amorul, ne parasesc glumele, dorul de calatorii, placerea si gustul pentru societati; chiar si prietenii si rudele ni-i rapeste moartea. Atunci se naste mai mult decat oricand intrebarea: ce are cineva in sine? Caci aceasta se va pastra mai indelung, precum si este si ramane in oricare alta varsta adevaratul izvor nesecat al fericirii. Stiut este, dealtminteri, la cat de putin ne putem astepta in lumea aceasta; de nevoi si de dureri este plina, si pe cei ce au scapat de ele ii pandeste uratul din toate unghiurile. Rautatea tine indeobste carma in lume si glasul nebunilor se aude mai tare. Soarta e cruda si oamenii sunt misei. Intr-o lume astfel intocmita, cel ce pretuieste mult in sine, seamana unei odai vesele, luminate si incalzite, in mijlocul gerului unei nopti de iarna. 

A avea, prin urmare, o individualitate distinsa si bine inzestrata, mai ales a avea mult spirit, este fara indoiala soarta cea mai fericita pe pamant, oricat de deosebita ar fi in comparare cu soarta cea mai stralucita. A fost doar o vorba inteleapta, pe care regina Christina de Suedia, in varsta abia de nouasprezece ani, a zis-o in privinta lui Descartes, desi nu-l cunostea decat dintr-o singura scriere a lui si dupa spusa altora, dar il stia traind de multa vreme in cea mai mare singuratate in Olanda: „Dl Descartes este cel mai fericit dintre oameni, iar starea sa îmi par demna de invidie. (Viața lui Descartes).”

 

LECTURI DE WEEKEND

Aforisme asupra intelepciunii in viata
  de Arthur Schopenhauer

  .....Cea mai generala privire ne arata doi dusmani ai fericirii omenesti: durerea si uratul. Si aici vedem ca in proportia in care izbutim sa ne departam de unul din ei, ne apropiem de celalalt, si viceversa, asa incat viata noastra infatiseaza in adevar o oscilatie mai mare sau mai mica intre amandoua. Aceasta vine din indoitul antagonism, in care stau laolalta: unul dinafara sau obiectiv, si altul dinauntru, sau subiectiv. Adica dinafara, nevoia si lipsa nasc durerea; dimpotriva siguranta si prisosul nasc uratul. De aceea vedem poporul de jos intr-o lupta necurmata cu nevoia, asadar cu durerea, iar clasele bogate si inalte in lupta vesnica, adesea chiar disperata, cu uratul. Viata nomada, care este un semn al treptei celei mai de jos a civilizatiei, se iveste iarasi pe treapta cea mai de sus in viata „turistilor”, in calatoriile ajunse la moda. Cea dintai s-a nascut din nevoie, cea din urma din urat.

Iar antagonismul dinauntrul sau cel personal al celor doi dusmani ai fericirii omenesti provine din proportia inversa, in care se afla la fiecare om susceptibilitatea pentru amandoua dupa gradul inteligentei lui. Caci tampirea mintii este totdeauna unita cu tampirea impresiilor si cu lipsa de excitabilitate, ceea ce face pe om mai putin primitor pentru dureri si instrainari de tot felul si de tot gradul; dar din aceeasi tampire intelectuala se produce pe de alta parte acel gol sufletesc, intaparit pe cele mai multe fete si manifestat prin pandirea necurmata dupa orice intamplare dinafara, fie cea mai neinsemnata – gol, care este adevaratul izvor al uratului si e totdeauna setos de excitari externe, pentru a-si pune minte si inima prin ceva in miscare. De aceea nici nu este delicat in alegere; precum dovedeste nemernicia distractiilor, dupa care alearga oamenii, ca si soiul petrecerilor si al conversatiei lor; tot de aici se naste si multimea de pierde-vara si de gura-casca. Mai ales aceasta goliciune sufleteasca desteapta dorul de adunari, petrecerile, placerile si luxul de tot felul, ce pe multi ii duce la risipa si pe urma la saracie. 

De aceasta ratacire fereste, mai sigur bogatia interna, bogatia mintii; caci mintea, cu cat se apropie mai mult de eminenta, cu atat lasa mai putin loc uratului. Iar miscarea nesfarsita a gandirilor, jocul lor preinnoit la fiecare ocazie externa sau interna, puterea si tendinta spre combinatii tot mai felurite ale lor, scutesc capul cel eminent cu desavarsire de apropierea uratului, afara poate de momentele de oboseala. Insa, pe de alta parte, inteligenta mai inalta are o conditie directa si o sensibilitate mai inalta si are radacina ei intr-o mai mare violenta a vointei, prin urmare a pasiunilor; din impreunarea ei cu aceste se produce o tarie mult mai mare a tuturor afectelor si o impresionabilitate inmultita nu numai pentru durerile morale, ci si pentru cele fizice, chiar o nerabdare mai mare la orice piedica sau numai la greutati; si toate aceste se sporesc inca prin vioiciunea tuturor reprezentarilor, asadar si a celor neplacute, provenita din taria fanteziei.

LECTURI DE WEEKEND

Aforisme asupra intelepciunii in viata
 de Arthur Schopenhauer

... bogatia cea mai mare face putin pentru fericirea noastra; din care cauza multi bogati se simt nefericiti, fiindca sunt fara cultura mintii, fara cunostinte si de aceea fara un interes obiectiv, care sa-i puna in stare a se ocupa intelectual.  Caci ceea ce ne mai poate da bogatia pentru indestularea trebuintelor reale si firesti, este de putina insemnatate pentru adevaratul nostru bine; din contra, il impiedica prin multele si neaparatele griji ce le aduce cu sine pastrarea unei averi prea mari. Totusi oamenii cauta de o mie de ori mai mult a dobandi bogatie decat cultura mintii; pe cand, desigur ceea ce suntem face mult mai mult pentru fericirea noastra decat ceea ce avem. Pe multi ii vedem in miscare neobosita, harnici ca furnicile, lucrand de dimineata pana seara pentru a-si mai spori bogatia. Tot ce trece peste orizontul stramt al mijloacelor pentru a cest scop, le ramane necunoscut; mintea lor este inchisa, de aceea neprimitoare de alte gandiri si simtiri. Placerile cele mai inalte, cele spirituale, le sunt straine; si in zadar cauta a le inlocui prin cele trecatoare, senzuale, ce si le ingaduie din cand in cand si care le cer timp putin si bani multi. La sfarsitul vietii, ca un rezultat al ei au, ce e drept, o gramada foarte mare de bani inaintea lor, pe care o lasa acum mostenitorilor ca sa o mai mareasca sau poate sa o risipeasca. O astfel de viata, desi cel ce o duce isi da un aer cat se poate de serios si important, este tot asa de nebuna ca o viata al carei simbol ar fi fost de-a dreptul masca arlechinului.

Asadar, ceea ce are fiecare in sine insusi este lucrul cel mai de capetenie pentru fericirea vietii sale. Numai fiindca aceasta inzestrare de la natura este adeseori asa de mica, mai toti din cei scapati din luptele pentru existenta zilnica sunt tot asa de nefericiti ca cei ce se afla inca in acele lupte.

Goliciunea sufletului lor, seceta constiintei, saracia mintii ii impinge spre societati care sunt compuse din acelasi soi de oameni, caci similis simili gaudet. Apoi numai ii vezi alergand in gloata dupa petreceri si distractii, pe are le cauta mai intai in placeri senzuale, in desfatari de tot felul si mai pe urma in desfranari. Izvorul ispitirii fara margini, prin care atatia copii de familie din parinti bogati isi pierd mostenirea cea mare, adese in cateva luni, nu este altul decat uratul ce se naste din descrisa goliciune si saracie a mintii. Asemenea tineri au fost trimisi in lume bogati dinafara, dar saraci dinauntru, si au cautat in zadar a indeplini prin bogatia externa pe cea interna, voind a primi toate dinafara – analog batranilor care cauta a se intari prin exalatiile fetelor tinere. Cu acest chip saracia dinauntru a produs, in sfarsit, si pe cea dinafara.

LECTURI DE WEEKEND

Aforisme asupra intelepciunii in viata - de Arthur Schopenhauer

...destinatia primitiva a puterilor, cu care a inzestrat natura pe om, este lupta in contra nevoilor ce-l ameninta din toate partile. Cand aceasta lupta inceteaza pentru catva timp, puterile neocupate il apasa ca o sarcina; el trebuie sa se joace cu ele, adica sa le intrebuinteze fara scop; altminteri cade in celalalt izvor al suferintei omenesti, in urat. De aceea uratul chinuieste mai ales pe oamenii bogati din societatea mai inalta, despre a caror mizerie ne-a dat Lucretius o descriere ce se potriveste si astazi cu cele ce le vedem petrecandu-se zilnic in orasele mari:

„Numai il vezi iesind din palatul sau, fiindca i se urase acasa, si in curand intorcandu-se inapoi, caci nu petrece mult timp  afara de acasa. Apoi pune sa-i inhame telegarii si ii mana in goana la mosia din apropiere parca i s-ar fi aprins casele si ar da zor sa stinga focul; dar abia ajuns pe pragul usii, incepe sa caste si, sau se culca si doarme dus ca sa-si uite uratul, sau se intoarce iarasi in goana ca sa revada orasul”.

Acest soi de oameni, cat sunt tineri, se indeletnicesc cu puterea musculara si cu cea genitala. Dar mai tarziu nu raman decat puterile intelectuale; daca lipsesc acestea sau lipseste dezvoltarea lor sau materialul adunat pentru aplicare lor, atunci nevoia este mare. Fiindca insa vointa este singura putere vesnic nesleita, se pune acum in ea miscare prin desteptarea pasiunilor, (de exemplu) prin jocuri de noroc, acest viciu intr-adevar injositor. Ca regula generala insa, orice om fara ocupatie va alege, dupa cum e felul puterilor predomnitoare in el, un anume joc pentru distractia lui, de exemplu: popice sau sah; vanatoare sau pictura; alergari de cai sau muzica; joc de carti sau poezie; heraldica sau filozofie, etc. Putem chiar cerceta fiziologic aceasta deosebire, ducandu-ne pana la radacina tuturor manifestarilor de puteri omenesti, asadar la cele trei puteri fiziologice fundamentale si privindu-le acum in jocul lor fara scop. Atunci ni se arata ca izvoarele a trei feluri de placeri posibile, dintre care fiecare om, dupa predomnirea uneia sau alteia din acele puteri, isi va alege felul potrivit cu sine.

Intai placerile puterii productive; ele consista in mancare, bautura, mistuire, odihna si somn. Sunt chiar popoare intregi carora alte popoare le atribuie aceste placeri ca insusiri nationale.

Al doilea, placerile iritabilitatii; ele consista in exercitii corporale, plimbare, salt, tranta, dans, scrima, calarie si jocuri atletice de tot felul, precum si in vanatoare si chiar in lupta si razboi.

Al treilea, placerile sensibilitatii; ele consista in contemplare, cugetare, simtire, in compuneri de poezii, in pictura si arta plastica, in muzica; in invatare, citire, meditare, inventii, filozofie, etc.

Asupra valorii, gradului, duratei fiecareia din aceste petreceri se pot face felurite observari, pe care insa le lasam in seama cititorului.

Tot omul va intelege ca placerile sunt totdeauna izvorate din intrebuintarea propriilor puteri, si ca, prin urmare, fericirea noastra, adica suma placerilor, va fi cu atat mai mare, cu cat este mai nobila puterea din care se produce.

Asemenea nu va tagadui nimeni intaietatea ce in aceasta privinta i se cuvine sensibilitatii; a carei preponderenta hotarata este semnul de preferinta a omului in comparare cu alte animale; pe cand celelalte doua puteri fiziologice sunt date si animalelor in acelasi grad, si chiar intr-un grad mare.

De sensibilitate se tin puterile noastre intelectuale; de aceea predominarea ei ne face primitori de placeri care consista in cunostinte, de asa-numitele multumiri sufletesti, si pe acestea le vom simti cu atat mai mult, cu cat este mai mare aceea predominare… Caci toate celelalte placeri, adica cele ce nu sunt intelectuale, sunt cu mult mai prejos; ele isi au radacina in imboldirile vointei, adica in pofte, in sperante, in temeri, in tendinte spre un scop oarecare, si toate acestea nu pot fi lipsite de dureri, cu atat mai mult, cu cat rareori se atinge vreun scop fara a aduce cu sine un grad oarecare de deceptie. Pe cand, din contra, placerile intelectuale ne descopar adevarul din ce in ce mai limpede…

Darul

Se povesteste ca un tanar, singur la parinti, urma sa-si incheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o masina expusa in vitrina unui magazin auto. Stia ca tatal lui isi poate permite sa cumpere o astfel de masina, asa ca si-a exprimat dorinta sa o primeasca in dar la absolvire.

Ziua mult asteptata se apropia, insa fara ca tanarul sa poata depista vreun semn ca masina mult visata va intra in posesia sa. O usoara dezamagire incepuse sa i se cuibareasca in inima.

In seara dinaintea festivitatii de absolvire, tatal si-a chemat fiul in birou. L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cat de mandru este de el si cat de mult il iubeste. Apoi i-a intins o cutie frumos impachetata, rostind emotionat: „Felicitari, fiule!"

Fiul a deschis cutia, sperand ca va gasi in ea cheile masinii. Insa in cutie se afla o biblie scumpa, imbracata in piele, cu numele lui scris in litere aurite pe coperta.

Dezamagirea i s-a transformat in manie.

- Cu banii pe care ii ai, tu imi dai ca dar la absolvire o Biblie?

Trantind Biblia pe biroul tatalui, tanarul a iesit furios din camera,parasind definitiv casa tatalui sau.

Anii au trecut. Tanarul de odinioara avea de-acum o afacere prospera si o familie frumoasa. Intr-un tarziu, si-a dat seama ca vremea nu sta in loc si a hotarat sa-si viziteze tatal, pe care nu-l mai vazuse din ajunul absolvirii facultatii.

Insa inainte ca sa poata pleca la drum, o telegrama fulger il anunta ca tatal lui a decedat si ca toata averea i-a ramas lui, ca singur mostenitor.

Ajuns din nou acasa dupa ani de zile, inima i-a fost coplesita de tristete si regrete. A intrat in biroul tatalui sau. La un capat al mesei grele din lemn de stejar se afla biblia pe care o primise in ajunul absolvirii – in aceeasi pozitie in care o lasase el inainte de a parasi casa parinteasca. Cu ochii impaienjeniti de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a inceput sa citeasca in ea.

La un moment dat, intorcand inca o fila, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat sa ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani in urma sa primeasca masina mult visata. In plic, un contract de vanzare, datat in ziua absolvirii. ACHITAT – scria in litere mari peste termenii contractului. Masina il astepta de ani de zile in garaj. 

De cate ori nu trecem cu vederea binecuvantarile lui Dumnezeu, doar pentru ca nu sunt „impachetate" cum ne-am asteptat ?

ARATA-I DUSMANULUI CALEA CATRE VIATA

Arata-i dusmanului CALEA catre viata. Lasa, ca si cum intamplator, o mica trecere intr-un loc neobservabil. Totdeauna lasa-i dusmanului o CALE, o mica trecere catre retragere. Lasa-i deschisa CALEA catre viata. Sunt multi si ei sunt diferiti. Exista printre ei si oameni carora le pare rau in ce s-au bagat. Exista si altii care au fost atrasi in aceasta banda intr-un mod fortat. Exista printre ei si oameni care pur si simplu sunt lasi. Acestia fac parte din trei categorii de oameni adorabile in astfel de situatii. Numai acestia vor incerca primii sa fuga de pe pozitii, imediat cum vor descoperi macar o speranta la a se salva.Atunci cand urmaresti victoria nu uita niciodata sa te gandesti ce inseamna pentru adversarul tau infrangerea. Si anume, pe ce drum, sau pe care anume drum dusmanul va merge catre infrangere. Mereu trebuie sa gandesti la doua tehnologii. Este putin sa gandesti doar la o singura tehnologie, la acea tehnologie prin care descoperi sau stii cum sa ataci sau cum sa dai lovitura dupa lovitura in adversarul sau in dusmanul tau.

Nu este suficient sa gandesti doar la tehnologia victoriei, cum sa-ti invingi dusmanul. Trebuie mereu sa gandesti si sa iei in consideratie si pe cea de-a doua tehnologie si anume sa gandesti la acea tehnologie in urma careia dusmanul va capitula sau va fi infrant sau va alege sa fie infrant. Cum anume dusmanul tau se va retrage sau se va preda ? Aceasta tehnologie totdeauna trebuie sa existe. Daca aceasta a doua tenologie nu exista atunci cum dusmanul tau va pierde ?

Fa in asa fel incat sa deschizi o cale catre pierdere si fa ca aceasta cale sa fie confortabila sau cel putin acceptabila. Daca dusmanul tau este pus in situatia de disperare si nu vede o alta cale, atunci dusmanul este greu de infrant, este greu de a obtine victoria asupra lui. Ajuta-l pe el, pe dusmanul tau, sa capituleze, sa lase arma. Iata in ce consta adevarata sarcina ! Iata in ce consta adevarata victorie ! Nu ai facut mare lucru daca l-ai facut pe adversarul tau sa recunoasca ca a spus neadevarul. Gandeste-te sa faci asta in asa fel incat aceasta recunoastere sa fie placuta pentru el sau cel putin acceptabila.

Fiecare pas nu trebuie sa fie mai greu decat cel ce a urmat deja, dar toti pasii la un loc trebuie sa duca catre infrangerea adversarului. Urmarind adversarul care se retrage, nu incerca sa-l alergi prea mult, nu incerca sa fii prea insistent in a-l urmari, pentru ca astfel el va obosi, se va opri si va sta sa lupte pana la ultima picatura. Nu este bine nici printr-un suras sau zambet sa-ti arati propria ta putere asupra lui. Altfel acesta se va inversuna si va spune : ”Eu inca n-am spus Da ! Eu inca n-am spus ultimul cuvant ! Eu inca n-am dat niciun acord asupra niciunui lucru.” Si atunci va trebui sa incepi totul de la capat. Doar ca de data aceasta va fii mai greu. Discuta cu adversarul sau cu dusmanul sau cel putin arata-i ceea ce va urma dupa ce va fi infrant. Indeparteaza-te la momentul actual in viitor atat de departe incat adversarul tau sa fie de acord sa poarte o astfel de discutie sau tratative. Privirea din viitor pregateste si organizeaza prezentul.

In cautarea iubirii!

 Traia odata o fata singuratica ce cauta cu disperare iubirea. Intr-o zi pe cand se plimba prinpadure ea a gasit acolo doua pasarele cantatoare. Ea le-a luat acasa si le-a pus pe amandoua intr-o colivie. Fata le-a dat de mancare si in scurt timp pasarile au inceput sa creasca in puteri. In fiecare dimineata ele o trezeau si o salutau cu un cantec minunat.  Fata simtea o iubire profunda pentru pasari. Ei ii placeau atat de mult cantecele pasarilor incat si-ar fi dorit ca melodiile acestora sa dureze o vesnicie .

Intr-o zi fata a lasat usa coliviei deschisa.Pasarea cea mai mare si mai puternica dintre ele,a zburat atunci iesind afara din colivie.
Fata a urmarit-o in timp ce se rotea in aer in jurul ei.Fetei ii era frica ca pasarea avea sa zboare si sa nu se mai intoarca.Astfel ca,in momentul in care pasarea se apropie de ea,ea o prinse brusc si cu salbaticie din zbor.A apucat-o si a tinut-o apoi strans in maini.Inima ei se bucura acum de succesul pe care il reputase.Dar,imediat a simtit ca pasarea pe care o tinea strans in mainile ei nu mai opunea rezistenta si nu se mai misca.Ea a deschis atunci mana,uitandu-se atunci cu spaima si infrigurare la pasarea moarta.Apucarea brusca,cauzata de iubirea ei disperata o omorase.

Fata a observat apoi cealalta pasare,iesind si ea afara pe usa coliviei.A vazut nevoia acesteia de libertate,nevoia de a zbura pe cerul albastru si liber.Ea luat pasarea in maini si a ridicat-o incet deasupra capului.Pasarea si-a luat apoi zborul.
S-a invartit odata,de doua ori,de trei ori…Fata a privit cu incantare bucuria pasarii aflata in libertate.Inima ei nu se mai gandea la pierdere.Ea vroia ca pasarea ei sa fie fericita.Dintr-o data,pasarea zbura mai aproape si mai aproape si pana la urma se aseza pe umarul fetei.Aici incepu sa cante cea mai dulce melodie pe care o auzise vreodata fata.

Cea mai rapida cale de a pierde dragostea cuiva este aceea de o tine prea strans! Cea mai buna modalitate de a o pastra este de a-i da aripi!.....

Femeia sau barbatul care sufera de gelozie si sunt suparaciosi ,  ataca in plan subtil partenerul sau. 

In aceasta situatie sotul (sotia) , iubitul (iubita) -fie se va imbolnavi in permanenta, fie va deveni alcoolic, fie va divorta. Daca sunteti gelos si va amplificati sentimentele agresive de profunzime, atunci puteti avea probleme cu orice animal, veti putea avea si alergie si boli contactate de la ele. De asemenea, veti putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor....

Poveste araba

Era odata un arab batran care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati.  Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batranul arab si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

“Ignoranţa responsabilităţilor din viaţa ta!”

(parabola)

 

Erau intr-o biserica 4 oameni pe care ii chemau: Toatalumea, Cineva, Orisicine si Nimeni.

Biserica avea careva responsabilitati spirituale si financiare si Toatalumea a fost chemata ca sa ajute. Toatalumea a fost convinsa ca Cineva va ajuta.  Orisicine putea ajuta. Dar stiti cine a ajutat? Nimeni. Astfel s-a ajuns ca Toatalumea sa dea vina pe cineva, cind nimeni nu a facut ceva ce putea face Orisicine.

Biserica avea nevoie de oameni sa ajute la lucru si Cineva a fost rugat sa ajute. Dar Cineva s-a suparat din cauza ca Orisicine putea sa faca asta, pentru ca de fapt asta era responsabilitatea lui Toatalumea.  La final, lucrarea a fost data lui Nimeni si asta a facut o treba minunata.

Si asa mergeau lucrurile in biserica respectiva. Oricind era ceva de facut, Nimeni era mereu acolo. Nimeni mergea la bolnavi. Nimeni impartasea credinta. Nimeni era un membru credincios.

La sfirsit, Cineva a parasit biserica si impreuna cu el a plecat Orisicine si Toatalumea. Ghiciti cine a mai ramas in biserica???? NIMENI.

Morala mea:

De multe ori un “nimeni” este mai credincios si mai onest decat oricare alta persoana. De multe ori un “nimeni” iti este bun prieten, si iti este alaturi in clipe grele fara sa aibe pretentii sau sa se impauneze cu realizarile lui. De multe ori cand “cineva” cu pretentii de superior calca moralitatea si bunul simt, un “nimeni” va zambi amar si va astepta cu multa rabdare, clipa cand adevarul va iesi la suprafata pentru a-si dovedi bunatatea si  sinceritatea. Intotdeauna  exista  un “nimeni” care in ciuda umilintelor ce le indura, in ciuda “micimii” lui este cel mai sincer si cel mai bun ajutor pentru cei  pe care ii iubeste neconditionat!...

25 de lectii de dragoste

1. Fiecare clipa conteaza;

2. Dragostea este nemuritoare daca iubesti cu adevarat;

3. Un zambet poate induiosa chiar si cea mai dura persoana;

4. Invata sa apreciezi ceea ce ai;

5. Iubirea nu inseamna numai fericire; in dragoste trebuie sa mai faci si compromisuri;

6. Cea mai buna cearta este discutia serioasa, nu tipetele si contrazicerile;

7. Apreciaza ceea ce ai;

8. Retine ca iubitul tau este si prietenul tau;

9. Nu te baga la somn niciodata suparata pe partenerul tau;

10. Seteaza-ti prioritatile in viata sentimentala;

11. O imbratisare calda este mai buna decat un "Te iubesc" uneori;

12. De cele mai multe ori nu avem nevoie de cuvinte pentru a spune ce simtim. Faptele sunt cele care conteaza cu adevarat;

13. Rabdarea este o virtute;

14. Nu incerca sa schimbi pe cineva daca tii la persoana respectiva;

15. De cele mai multe ori prietenii sunt cei mai buni iubiti;

16. Iubirea ar trebui sa fie prioritara in viata oamenilor;

17. In situatiile dificile, asculta-ti vocea interioara;

18. Trezeste-te in fiecare dimineata, fiind multumita cu ceea ce ai;

19. Crede in cel de langa tine;

20. Nu te uita niciodata in trecut. Prezentul este cel care conteaza cu adevarat;

21. Dragostea necesita practica zi de zi;

22. In viata roata se intoarce intotdeauna;

23. Daca nu ai incredere, inseamna ca nu poti iubi;

24. Rabdarea aduce mari recompense;

25. Daca iti urmezi visele, nu vei fi niciodata dezamagita.

kudika.ro

INTERVIU CU DUMNEZEU

de Octavian Paler

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a raspuns:...

- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...., iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani......iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.

Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul, iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul;ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.

Apoi am intrebat:

- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?

- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc.....si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc, dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.

- Multumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:

- Doar faptul ca sunt aici. Intotdeauna.

POVESTEA ELIBERARII MELE PERSONALE

articol de

LIHI LAPID, jurnalista   

 

Eu renunt la munca de Sisif, lipsita de sens si plina de nervi, de a mentine o casa mereu sclipitoare si curata, in orice moment, pentru a fi pregatita de musafiri. Caci tot nu reusesc.

De acum voi aranja casa doar cu putin timp inainte de a sosi musafirii. Nici-un moment inainte. Si asta, pentru ca pretul acestei munci imi este prea mare si greu..

Nu veniti fara sa telefonati inainte, caci nu voi deschide. 

Am hotarat ca nu voi mai continua goana de a fi mereu aranjata dupa ultimul strigat al modei.

Stramt, larg, inalt, jos, pana la genunchi, sau pana la glezne. M-am saturat! In special dupa ce m-am straduit de cateva ori, si pana la urma tot am aratat ca o paparuda.

Gata. Eu ma eliberez..

Imbrac de acum doar ceea ce vreau eu. Dupa mine, creatorii de moda sa faca ce-or vrea.

Renunt la toti pantofii care nu sunt comozi.

Ma reintorc la inaltimea normala a tocurilor, la posibilitatea de a alerga atunci cand intarzii, sa dansez cand sunt fericita si sa ma misc in voie, cand ies cu treburi in oras, fara sa visez la intoarcerea mea acasa, cand ii pot scoate din picioare.

Renunt la visul burtii lipite, ca o scandura si la coapse slabe ca niste carje.

Asa ceva nu se va mai intampla. Voi devia spre a manca mai mult dulce din cand in cand, voi manca hamburgher la ore tarzii si, din cand in cand, ma voi rasfata cu cartofi prajiti. Apoi, voi merge la sala de sport, este pedeapsa pe care sunt pregatita sa mi-o ofer, dar nu voi mai renunta la mine, pana in strafundul sufletului. Caci nicio campanie nu ma asteapta, si niciun ROBERTO nu-mi va face curte, decat pentru ca mi se cuvine. Am crescut. M-am maturizat. 

Renunt sa le mai fac pe plac tuturor, pentru ca sa gandeasca ca sunt perfecta.

Caci  eu nu sunt. Sunt normala, simpatica si mereu pregatita sa ajut, dar pana la un anumit punct . Atunci cand depasesc acest nivel, ma straduiesc prea mult si dau prea mult, la sfarsit ma enervez.

Ma enervez pentru ca constat ca totul este primit ca pe ceva de la sine inteles. Si atunci devin de-a dreptul insuportabila. Pacat.

De acum, eu dau doar atat cat vreau sa dau. 

Renunt la faptul de a fi mereu prezenta la nevoile oricui si la povestile sufletesti ale oricui. Mai ales pentru ca voi  niciodata nu ma intrebati daca pot.

De acum, eu cern cui raspund si cui nu. Lasati mesaj. Va promit sa revin. Nu o luati ca ceva personal, caci, simplu, nu pot vorbi acum. Si sunt de acord cu acest lucru, atunci cand si voi veti proceda la fel. 

Renunt sa mai fiu geloasa.

Nici asta nu reusesc sa o fac. Mereu vor fi altele mai aventuroase, mai rabdatoare, mai bagacioase, mai intelegatoare, care stiu sa puna granite, care stiu sa fie mai mamoase si care sa obtina mai multe succese. Insa, niciuna, copiii mei dragi, nu va va iubi mai mult precum o fac eu. Si, atunci cand trebuie, eu pot sa va aduc luna de pe cer, in plina zi, pentru voi. Insa nu pot face acest lucru in fiecare minut sau secunda. Scuze. 

Renunt la obligatii. Caci obligatiile ma determina sa vreau  sa fiu mereu plina de success, sa fiu mereu perfecta, gospodina desavarsita si mereu aranjata, exacta si zambitoare tot timpul.

Pana acum nu am reusit sa fiu asa.

De fapt, degeaba ma straduiesc si pana la urma sunt mereu nervoasa si ranchinoasa, in special pe mine insami.

Am convingerea ca daca voi face mai putine eforturi, voi reusi sa fac mai mult si cu totii vor avea de castigat. Si, in special, EU.

Rezultatele eliberarii mele:

DEJA MA SIMT MAI BINE…

Iata cateva lucruri pe care avem  dreptul sa le spunem:

1.    Nu sunt disponibila

2.    Nu pot face

3.    Nu am dispozitie

4.    Nu-mi vine sa fac asta

5.    Nu

Sfatul meu este sa copiati aceasta pagina, puneti-o pe usa frigiderului, si cititi-o zilnic….!!!!!

SUCCES!

Caci atunci cand sufletul zambeste, si cerul este plin de lumina.

O ZI MINUNATA TUTUROR