Pentru copii primul si cel mai important model este parintele, cu tot ceea ce este, face si reprezinta acesta. Pana acum ceva vreme raspunsul la intrebarea „ce meserie vrei sa ai cand vei fi mare” era invariabil legat de profesia parintilor. In „acele vremuri” parintele, cu tot cu profesie, inca reprezenta un model pentru copil.
Poate pentru ca insusi parintele era multumit in mare masura de aceasta si o „prezenta” copilului intr-un anumit fel, pozitiv. Mai mult decat atat exista obiceiul ca parintii sa-si aduca urmasii la serviciu si sa le prezinte acestora „tainele” ocupatiei lor, sadind in felul acesta respectul copiilor pentru munca si oferindu-le prima „consiliere ocupationala”, strans legata de viitorul lor profesional-financiar-economic. A trecut vreme de atunci si timpurile s-au schimbat, parintii sunt din ce in ce mai putin un model demn de urmat (din diverse considerente specifice noului context socio-economic: lipsa de interes, de timp, de chef), profesia lor – si mai putin, astfel incat copii sunt nevoiti sa-si caute modele in alta parte.
Nu este intamplator faptul ca mai multe sondaje legate de optiunile profesionale ale copiilor au indicat „profesii” de-a dreptul „interesante”: fotbalist, cantaret de muzica usoara/de petrecere, model-fotomodel, etc. Motivul alegerii acestor „profesii” este strans legat de mediatizarea lor excesiva si de prezentarea lor sub o aura de stralucire si bogatie greu de atins in alte domenii. In unele cazuri repondentii acelor sondaje au indicat persoane, mai mult decat profesii, confundand statutul cu personalitatea si cu valoarea.
Personalitatea, ca termen de mai larga utilizare, este dincolo, de suma calitatilor si capacitatilor unei persoane, legata de notiunea de valoare sociala a persoanei, de rolul si statutul pe care il are aceasta pentru societate. Desavarsirea unei persoane, implinirea si transformarea ei in personalitate, in membru marcant al societatii este un drum lung si anevoios ce inseamna ani si ani de educatie in nenumarate directii, ce ating obligatoriu etica, morala, eleganta, regulile de comportament si politete etc. Toate acestea umplu fiinta cu o valoare de netagaduit, transformand-o, perfectionand-o, in „cineva”, acel cineva care este dat drept exemplu, este citat, urmat, imitat, invidiat.
Pentru multi insa acest drum este inacceptabil si inaccesibil, o adevarata pierdere de timp, astfel incat apeleaza la varianta scurta a „devenirii”. Se transforma in prietena(ul), amantul(a), fostul(a), lui X, in care X de data asta, este o foarte mare cunoscuta, caci apare peste tot si are de toate, mai ales avere. Scurtul drum al parvenirii cuprinde o aventura (sau mai multe), o casatorie (mai lunga sau mai scurta) si repede (desigur) o progenitura, caci nu, progeniturile deschid baierele judecatorilor si ale partajului.
Valoarea de sine este astfel inlocuita cu parvenitismul. Parvenitii umplu propriul gol de valoare si de realizare cu o parte din cea a persoanei de care s-au agatat: brusc au o modificare de comportament vecina cu personalitatea multipla – se dezic de trecut (inclusiv de familie), incercand (la propriu) sa-l stearga, dezvolta fel de fel de ciudatenii, denumite popular „fitze” – adica o falsa constructie, care in ochii celor care mai pot sa vada arata ridicolul situatiei. Transformarea este gata, avem o alta persoana, fara personalitate insa, o replicare a unui model artificial. Viata ne arata grotescul situatiei cand vedem aceste persoane in diverse ipostaze asa cum sunt ele de fapt, tzatze agramate cu pretentii lovite de amnezia propriului trecut. Dincolo de comicul amar avem insa persoane fara personalitate, fara valoare proprie, fara un continut care sa insemne ceva, pentru ei insisi sau pentru ceilalti, iar asta, fara indoiala este o tragedie, caci in adancul lor, vor stii intotdeauna adevarul
