Nu mi-a fost clar pana de curand ca eu am o imagine despre mine. Mi-am format-o in copilarie, urmarind ce ii place tatalui meu la mama mea si ce nu. Am tot observat cand se supara pe mama si cand nu si am folosit acele lucruri drept un indicator. Am ajuns la urmatoarea concluzie:
Scopul femeii in viata este sa se casatoreasca
si sa aiba grija de copii si barbat.
Ca sa isi indeplineasca acest scop, trebuie sa
o placa barbatii. Ca sa o placa barbatii trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
Sa arate bine (slaba) si sa se aranjeze.
Sa faca mancare buna.
Sa faca ce spune barbatul si sa accepte ca el
are nevoie de libertate.
Sa se descurce singura cu de toate (de la
copii si treaba in casa pana la reparat masina si sigurantele).
Si asa mai departe.
Observat si facut. Eram slaba, aratam bine, stiam
sa gatesc, stiam sa repar, eram independenta, ascultam… Si totusi nu eram
fericita in relatia pe care o aveam. Mai mult, vedeam tot felul de barbati destepti
si frumosi cu doamne care nu indeplineau toate aceste criterii si pareau sa fie
bine in relatie, cel putin de ceva timp impreuna. Si ma intrebam cum de functioneaza
si “femeile astea (care imi erau prietene) nu vad ca in felul asta o sa-i piarda“?
A trecut ceva timp pana sa imi dau seama ca problema era de fapt la mine. Si ca
eu lucram in fiecare zi ca sa mentin acea imagine, lucru care imi crea
frustrare. Caci eu nu sunt nici pe departe slaba si frumoasa, sunt mai mult baietoasa
si mancacioasa dar pentru ca fac sport, ma mentin in forma. Mancarea pe care o
gatesc este foarte buna, insa sotului nu-i place sa manance mancare gatita. Va
dati seama ce lupta am dus sa caut totusi sa gasesc ceva ce ii place, ca sa pot
sa imi indeplinesc rolul. Cu libertatea nu a mers niciodata, parca o iau razna
cand pleaca din tara si am senzatia ca nu se mai intoarce niciodata. De
descurcat ma descurc cu toate, insa mi-ar placea sa pot sa aleg si daca vreau sa
nu ma descurc intr-o zi, sa fie cineva sa ma ajute. Si aici incepe povestea
despre cum am realizat ca am tot acest bagaj cu mine, care nu ma lasa sa ma
bucur de viata.
Eram in Germania intr-o delegatie. Dupa multe sedinte
si vorbit in germana, a venit seara. Urma sa zbor catre Munich sa ma intalnesc
cu sotul meu acolo. Eram atat de obosita! El deja era acolo de trei zile, la
relaxare. Il sun si il intreb daca vine sa ma ia de la aeroport. El spune ca
nu, e departe si nu are chef sa mearga atata drum dus intors. Am simtit imediat
o frustrare imensa care mergea spre furie. Pentru ca stiam ca din energia aceea
nu ar fi iesit o discutie constructiva, i-am spus sa vorbim mai tarziu. M-a dus
un coleg la hotel, am mancat, am baut un pahar de vin si m-am relaxat in
soarele de toamna. Ma gandeam, oare de ce m-am enervat asa de tare? Am invatat
din „Cele trei principii” si cartile domnului Jack Pransky ca experienta
noastra de viata se creeaza din interior spre exterior. Gandurile pe care
alegem sa le activam ne dau anumite sentimente si in fiecare moment avem potentialul
sa avem alt gand si o alta experienta de viata. Asa s-a intamplat si cu mine.
Am inceput sa ma simt bine, gandindu-ma ce zi frumoasa am prins si ce bine ca
pot sa ma bucur de ea. Din starea de liniste si relaxare mi-a venit ideea: Eu
nu sunt o femeie care cere ajutor! Eu sunt o femeie puternica si independenta. Si
de aici si frustrarea. Mi-as fi dorit mult sa-i spun sotului meu cat de obosita
sunt si ce tare mi-as fi dorit sa vina sa ma astepte la aeroport, dar nu mi-ar
fi stricat acest lucru imaginea mea de femeie independenta? Cand mi-am dat
seama de asta… Adica eu stau suparata si obosita si nu ii cer sotului meu
ajutorul pentru ca nu vreau sa creada ca sunt ”slaba” ca poate ma paraseste,
sau nu stiu ce imi imaginam”. Cat de ridicol este asta? Realizand acest lucru
frustrarea a disparut, m-am linistit ca prin minune, l-am sunat, i-am spus si a
venit.
Toti avem o imagine pe care ne dorim ca altii
sa o vada in noi. Daca nu constientizam acest lucru, in fiecare situatie din
viata vom actiona ca sa sustinem acea imagine. Acest lucru reprezinta o povara
greu de dus, pentru ca indiferent ce facem, noi nu putem controla ce gandesc
ceilalti iar noi nu vom fi relaxati si linistiti ci in continua cautarea a
aprobarii. Ati avut vreo experienta similara? Astept mesajele voastre!
