George Valentin Bibescu

Azi se implinesc 131 de ani de la nasterea  unui pioner al  aviatiei romane

George Valentin Bibescu

Nascut pe 3 aprilie 1880 George-Valentin Bibescu a fost pionier al aviatiei romanesti, unul dintre cei mai buni piloti romani ai timpurilor. Bibescu a fost Marele Maestru al Marii Loji Romane intre 1911 si 1916.

Nascut in Bucuresti, la 3 aprilie 1880, al treilea copil al sotilor Bibescu este botezat la Biserica Domnita Balasa, nasi fiindu-i printesa Vera Lobanov-Rostowski. Primeste numele primului nascut, mort in 1879, George Valentin Bibescu, nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu, pretendent de drept la tronul tarii. S-au pastrat putine informatii privind copilaria lui. Crampeie de amintiri din Bucuresti si de la Posada, acolo unde se afla palatul ridicat de bunicul sau, domnitorul Gheorghe Bibescu, pe malul Baiului, nu departe de prapastiile de la Orati, zona cea mai dificila, deosebit de pitoreasca a cursului raului Prahova. Aici, se pare ca a descoperit "ispita adancimilor", nefrica de inaltime si dragostea de plutire. 

Ii daruieste sotiei sale, Martha, castelul de la Mogosoaia, care a apartinut lui Constantin Brancoveanu, a carui restaurare incepe in 1910 si se sfarseste in 1927. Meritul Marthei este de a fi realizat, la 11 km de Bucuresti, un palat domnesc de secol XVIII. A avut o fiica, Valentina, nascut la 27 august 1903.

La 9 mai 1887, tatal sau devine membru de onoare al Academiei de Arme din Paris. Evenimentul este legat de aparitia cartii sale "Au Mexique (1862). Combats et retraite des six mille". Lucrarea, aparuta intr-o editie de exceptie a Editurii Plon si Nourrit, este dedicata fostilor sai camarazi din Corpul expeditionar francez. Este supranumit "Cavalerul George", iar suplimentul LE FIGARO din 30 aprilie 1887, il considera "strainul cel mai francez, cel mai cunoscut si cel mai iubit de noi". Publica un volum de texte politico-sociale si religioase - "Neofit, Metropolite de Hongro-Valachie". Lucrarea poarta o dedicatie pentru George Valentin Bibescu. Gheorghe George Bibescu incearca sa insufle fiului sau sentimentul de mandrie fata de tot ceea ce reprezinta traditie in familia lor.

Bibescu a avut un interes timpuriu in domeniul aviatiei. El a zburat cu un balon numit "Romania", adus din Franta in 1905. Ulterior, a incercat piloteze un avion Voisin, de asemenea, adus din Franta, dar fara succes. Dupa zborul demonstrativ al lui Louis Blériot la Bucuresti pe 18 octombrie 1909, Bibescu a mers la Paris si s-a inscris la scoala de pilotaj Blériot din Pau. La data de 23 ianuarie 1910, obtine licenta de Pilot International cu numarul 20.

Intre anii 1911-1912, George Valentin Bibescu a detinut functia de comandant al scolii de pilotaj de la Cotroceni. De asemenea, in perioada 1920-1923, a detinut functia de presedinte al Comitetului Olimpic Roman.

George Valentin Bibescu a fost unul dintre fondatorii Federatiei Aeronautice Internationale (Fédération Aéronautique Internationale - FAI). Intre anii 1927 si 1930, Bibescu a fost vice-presedinte, iar intre anii 1930 si 1941, presedinte al FAI.

El a fost co-fondator al Clubului Automobilistic Roman (1901) si al Comitetului Olimpic Roman (1914). Romania a fost intre primele 6 tari din lume care au organizat curse auto. In 1904, Bibescu a castigat cursa auto Bucuresti-Giurgiu-Bucuresti, cu o medie orara de 66 km/h.

In 1905, automobilistii George Valentin Bibescu, Leon Leonida si Mihai Ferekide, insotiti de Martha Bibescu, Ferekide Maria si Claude Anet, au facut prima calatorie automobilistica catre Persia, cu plecarea din Galati si destinatia Ispahan. Calatoria este descrisa de catre scriitorul francez Claude Anet in cartea sa, "La Perse en automobile à Travers la Russie et le Caucase (Les Roses d'Ispahan)".

George Valentin Bibescu este fondatorul aeroportului Baneasa din Bucuresti, care a luat nastere pe fosta mosie a matusii sale, Maria Bibescu, contesa de Montesquiou Fezensac (azi cartierul Baneasa).

A murit la Bucuresti la 2 iulie 1941 si este inhumat la Mogosoaia.. 

(sursa: www.mlnar.ro)

1 decembrie 2010

Ieri nu am avut puterea sa va urez ceva de ziua Romaniei. Motive? O gramada.

Nu ca mi-ar fi pierit deodata patriotismul, ci pur si simplu constat ca in fiecare zi marea majoritate a noastra a romanilor devenim, strutocamile.

Iertare daca cineva se simte jignit dar asa vad eu lucrurile. 

Strutocamila asa cum o vad eu este amestecul acela de batzosenie si stralucire a strutului, cu rabdarea, inteligenta  si rezistenta unei camile.

Noi romanii ne imbatosam si ne poleim cu fel de fel de brizbrizuri , stam falnici la poza dar in realitate suntem niste rabdatori incurabili.

Inghitim si rumegam la nesfarsit mizerii si umilinte din partea unor pitici frustrati, a unor masculi si femele cu rang dominant  in turma numita Romania. Ne lasam umiliti , incalecati si murdariti de comportamentele unora si a altora  ceea ce ne pune in tabloul  european sau chiar mondial  in oala cu zoaie.

Aceste personaje ne-au transformat in acest soi de animalut inventat acum mai bine de 300 de ani, de catre  un cap luminat pe numele lui Dimitrie Cantemir  (un roman pur, curat – specie aproape disparuta azi) desi la vremea aceea  titlul de strutocamila avea cu totul alta conotatie.

Din pacate  strutocamila actuala,  s-a imperecheat cu  serpi veninosi, cu maimute urlatoare si alte lighioane   dand nastere  unei specii oribile. 

Pe langa batzosenie, infatuare si proasta crestere, acest metis ca sa nu ii spun corcitura sau bastard,  mai are si insusirea de a se scalambai  si a copia tot ce vede mai urat si mai prost in jur.

Isi pune poleiala si tichie lucitoare (a se citi vile luxoase, ultimul si cel mai scump model de masina superluxoasa aparut pe piata, isi importa servitoare asiatice, etc. )

In timp ce tu stai la rand la semafor, el mestisul,  intra pe contrasens  privind cu scarba la tine si  la politistul din intersectie, si ti-o ia inainte. Corcitura asta, in timp ce tu muncesti, si iti faci treaba, hotaraste  ca trebuie sa iti ia din banii aia cu care trebuie sa fii platit pentru ceea ce faci. De ce? Pai cum?! El scarnavia  din ce sa traiasca, cu ce sa te umileasca? Femela lui cu ce sa isi cumpere  „Vuitton-uri” ?  Progeniturile lor  vorace buzate si obeze cu ce sa traiasca? Cu ce sa isi intretina  slana pe la scolile din strainataturi?  

In timp ce tu strotocamila rabdatoare dar si mandra, incerci sa mai tii steagul sus sa fii mandru ca faci parte din acest popor, el licheaua parvenita te terfeleste si te pune la colt  ridicand faradeleagea la rang de lege, hotarand pentru tine totul si daca cumva incerci sa te impotrivesti vai de tine....

Aceste secaturi, aceste lepadaturi ma umilesc si ma pun in aceeasi poza cu ele, in fata unei lumi intregi in timp ce cu coatele-i ascutite isi face loc in ierarhii. Se duce sa ma reprezinte mai peste tot,  sa cerseasca in numele meu mila, pentru ...”saracia” poporului acesta.

Aceste lepadaturi se autointituleaza romani, murdaresc tot ce a insemnat si inseamna Romania.... Si eu trebuie azi, sa ma simt mandra ca sunt roman?  

Nu, categoric azi nu!

 Ieri da! Alaltaieri categoric da. Pentru ca ieri aveam istorie de care sa ne mandrim, oameni cu a caror nume ti-era drag sa te lauzi in lume : un Titulescu, un Iorga, un Caragiale, un Eminescu si multi ca ei. Alaltaieri aveam un Stefan cel Mare,un Mihai Viteazu, un Kogalniceanu si multi foarte multi ce se numeau  Penes Curcanul.....

 Asa ca nu va suparati pe mine, ca nu v-am salutat de 1 Decembrie.

Si inca ceva :pentru mine  faptul ca  de multi ani incoace pe 1 Decembrie, Dumnezeu  ne da vreme rea, ger, ploaie, vijelii, zapezi cat casa este un semn ca Divinitatea este tare suparata pe noi, si ca ne pedepseste sa nu ne mai bucuram ca suntem romani,  popor ales, pentru ca nu meritam si ca trebuie sa ne platim pacatul de a fi ucis in ziua de Craciun.

"Piloţii orbi" - Mircea Eliade -

Istoria se repetă... 

 Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p.3

Imoralitatea clasei conducătoare românesti, care detine “puterea” politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia natională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit tărănimea, că s-a introdus politicianismul în administratie si învătământ, că s-au desnationalizat profesiunile libere - toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea - după marea victorie finală - să fie iertate.

Memoria generatiilor viitoare va păstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 - lăsând să se astearnă uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.
Dar cred că este o crimă care nu va putea fi niciodată uitată: acesti aproape douăzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai că i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastră o epocă sigură de pace atât de îndelungată?!) - dar i-am folosit cu statornică voluptate la surparea lentă a statului românesc modern. Clasa noastră conducătoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăsi existenta istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai văd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă - luntrea statului nstru este condusă de niste piloti orbi. Acum, când se pregăteste marea luptă după care se va sti cine merită să supravietuiască si cine îsi merită soarta de rob - elita noastră conducătoare îsi continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai găsesti cuvinte de revoltă. Critica, insulta, amenintarea - toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sută de ani fără ca nimeni să înteleagă de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodată, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani după aceea, cetătenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile - si sunt înghititi de popoare vecine.

Luntrea condusă de pilotii orbi se lovise de stânca finală. Nimeni n-a înteles ce se întâmplă, dregătorii făceau politică, negutătorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tăranii de ogorul lor. Numai istoria stia că nu va mai duce multă vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afară de cea capitală: instinctul statal.
Crima elitelor conducătoare românesti constă în pierderea acestui instinct si în înfiorătoarea lor inconstientă, în încăpătânarea cu care îsi apără “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bună voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducătorilor nostri politici, departe de a dovedi această resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii - face tot ce-i stă în putintă ca să-si prelungească puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stă marea lor crimă, ci în faptul că măcar acum, când încă mai este timp, nu înteleg să se resemneze. […]

Stiu foarte bine că evreii vor tipa că sunt antisemit, iar democratii că sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine că unii îmi vor spune că “administratia” e proastă - iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritătilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa să rezolve problema minoritătilor măcelărind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis să persecute fătis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca să nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovăit să paralizeze, până la sugrumare, minoritatea germană!

Cred că suntem singura tară din lume care respectă tratatele minoritătilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamărindu-le cultura si ajutându- le să-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunătate sau prostie. Ci pur si simplu pentru că pătura conducătoare nu mai stie ce înseamnă un stat, nu mai vede.

Pe mine nu mă supără când aud evreii tipând: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvăzători, îsi apără primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudă risipind atâta inteligentă si atâtea miliarde. Ar fi absurd să te astepti ca evreii să se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii - după ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandă. Evreii luptă din răsputeri să-si mentină deocamdată pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive - si, în ceea ce mă priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.
Tristetea si spaima mea îsi au, însă, izvorul în altă parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducătoare, mai mult sau mai putin românească, politicianizată până în măduva oaselor - care asteaptă pur si simplu să treacă ziua, să vină noaptea, să audă un cântec nou, să joace un joc nou, să rezolve alte hârtii, să facă alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si când am trăi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastră o sută de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacă le spui că pe Bucegi nu mai auzi româneste, că în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, că pier satele românesti, că se schimbă fata oraselor - ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigură că au făcut legi de protectia muncii nationale.

Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc că românul în veci nu piere, că au trecut pe aici neamuri barbare etc.Uitând, săracii că în Evul Mediu românii se hrăneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând că blestemul a început să apese neamul nostru odată cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul - slăbind considerabil rezistenta tăranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mălaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea până în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politică si administrativă.

Toată Muntenia si Moldova de jos se hrăneau iarna cu peste sărat; cărutele începeau să colinde Bărăganul îndată ce se culegea porumbul si pestele acela sărat, uscat cum era, alcătuia totusi o hrană substantială. Pilotii orbi au creat, însă, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul că la Brăila costă 60-100 lei kilogramul de peste (în loc să coste 5 lei), că putrezesc vagoane întregi cu peste ca să nu scadă pretul, că în loc să se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brăilei se recoltează numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e că tăranul nu mai mănâncă, de vreo 10 ani, peste sărat. Si acum, când populatia de pe malul Dunării e secerată de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitând că un neam nu se regenerează cu chinină si aspirină, ci printr-o hrană substantială.

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramă al românului. Sărmanul român, luptă ca să-si păstreze măcar o inimă obosită care bate tot mai rar si to mai stins. Adevărul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendară de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrănit, care mănâncă grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuică.

Noi n-am înteles nici astăzi că românul nu rezistă băuturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunăoară. Ne lăudăm că “tinem la băutură”, iar gloria aceasta nu numai că e ridiculă, dar e în acelasi timp falsă. Alcoolismul sterilizează legiuni întregi si ne imbecilizează cu o rapiditate care ar trebui să ne dea de gândit.

…Dar pilotii orbi stau surâzători la cârmă, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducători ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bună-credintă, si cu bunăvointă; numai că, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care contează în ceasul de fată - instinctul statal - nu văd suvoaiele slave scurgându- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pământ românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lăsând locul altor neamuri… Nu simt că s-au schimbat unele lucruri în această tară, care pe alocuri nici nu mai pare românească.

Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun că n- are importantă numărul evreilor, căci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacă fac avere, averile lor rămân tot în tară. Dacă asa stau lucrurile nu văd de ce n-am coloniza tara cu englezi, căci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasă conducătoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitătile unor oameni străini - nu mai are mult de trăit. El, ca neam, nu mai are însă dreptul să se măsoare cu istoria…

Că pilotii orbi s-au făcut sau nu unelte în mâna străinilor - putin interesează deocamdată. Singurul lucru care interesează este faptul că nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnă un stat. Si asta e destul ca să începi să plângi.