ÎN UMBRA BUNĂTĂȚII

 

Am început să observ că, treptat, nu mă mai făceam remarcată. În jurul meu, indiferent că era vorba de prieteni, colegi sau cunoștințe, părea că bunătatea și corectitudinea nu mai contau. Am fost mereu genul de persoană care s-a străduit să fie de ajutor, să fie prezentă când cineva avea nevoie, să fac lucrurile corect și cu suflet. Dar, încet-încet, am realizat că aceste gesturi nu mai atrăgeau atenția sau aprecierea.

Am început să mă întreb: e suficient să fii bun într-o lume în care moralitatea nu e valorizată? Când vezi că alții reușesc fără a respecta aceleași principii, te întrebi dacă merită să continui pe drumul tău. Am avut momente în care m-am gândit să mă schimb, să mă aliniez la ceea ce părea să fie mai „eficient”. Dar ceva din mine nu mă lăsa. Știam că nu pot să renunț la valorile mele, chiar dacă nu erau apreciate. 

Și atunci mi-am dat seama de un lucru esențial: nu e nevoie să mă fac remarcată pentru a fi mulțumită. Bunătatea mea nu depinde de recunoașterea celorlalți. Ofer fără să aștept nimic în schimb pentru că asta sunt eu, și asta îmi aduce liniște. Chiar dacă într-o atmosferă în care aceste lucruri par lipsite de valoare, eu știu că ceea ce fac contează. Nu pentru că cineva mă va lăuda, ci pentru că e ceea ce simt că e corect.

Într-un final, am învățat că mulțumirea vine din respectul de sine, din faptul că, indiferent de cum sunt percepută, eu continui să fac ceea ce e corect în ochii mei si în sufletul meu.  Și poate, într-un fel tăcut, bunătatea mea aduce o diferență mică, dar importantă, chiar și într-un loc unde aceasta nu este apreciată.

AMINTIREA UITATĂ SAU CÂND BUNĂTATEA RĂMÂNE ÎN UMBRĂ

 

În trecerea noastră prin viață, întâlnim oameni de toate felurile - unii ne sunt străini, alții devin prieteni de nădejde, iar uneori suntem chemați să le întindem o mână de ajutor. Cu toate acestea, există momente în care generozitatea noastră și bunătatea noastră sunt uitate sau trecute cu vederea de către cei pe care i-am ajutat.

Uneori, când oferim o mână de ajutor cuiva, o facem din toată inima și cu o intenție sinceră. Ne implicăm, ne sacrificăm timpul și resursele pentru a-i susține pe cei aflați în nevoie. Dar, în ciuda tuturor eforturilor noastre, se întâmplă ca persoana pe care am ajutat-o să uite complet de acea bunătate sau să o ignore. Acest lucru poate provoca o durere profundă și dezamăgire.

Uneori, uitarea celor cărora le-am întins o mână de ajutor poate fi rezultatul pur și simplu al vieții agitate pe care o ducem cu toții. Nevoile, provocările și responsabilitățile personale pot să ne consume atât de mult încât să uităm de cei care ne-au ajutat pe parcurs. În astfel de situații, să ne amintim că fiecare dintre noi are propriile lupte și greutăți, iar uitarea nu trebuie interpretată neapărat ca o insultă sau o lipsă de recunoștință.

Cu toate acestea, există și cazuri în care uitarea este rezultatul unei atitudini mai puțin empatice. Unii oameni pot alege să ignore sau să minimalizeze ajutorul primit, fie din orgoliu, fie dintr-o dorință de a se desprinde de cei care i-au sprijinit. În astfel de cazuri, este important să ne amintim că aceasta este o reflecție a caracterului lor, și nu neapărat a valorii acțiunilor noastre. Nu ar trebui să permitem ca lipsa lor de recunoștință să ne îndepărteze de propriile noastre principii și să ne descurajeze să ajutăm și pe alții în viitor.

În ciuda dezamăgirii pe care o putem resimți, să nu uităm că actul de a ajuta nu trebuie să fie condiționat de recunoașterea sau mulțumirea celorlalți. Chiar dacă oamenii uită sau nu recunosc ceea ce am făcut pentru ei, putem găsi satisfacție și împlinire în faptul că am făcut o diferență în viața lor, indiferent cât de mică ar fi fost.

Într-o lume în care uneori generozitatea și bunătatea sunt uitate sau neglijate, este important să ne amintim de adevărata esență a ajutorului pe care îl oferim. Fie că este vorba de o simplă mână întinsă sau de o contribuție semnificativă, gesturile noastre ar trebui să provină din dorința de a face bine și de a îmbunătăți lumea din jurul nostru. 

FĂ PE CINEVA SĂ ZÂMBEASCĂ ÎN FIECARE ZI....

 

Fă pe cineva să zâmbească în fiecare zi. 

Dar nu uita niciodată că și tu ești cineva.

Aceasta este doar o postare despre importanța de a-i face pe alții fericiți și de a nu păstra toată fericirea pentru tine. Împărtășește-ți bucuria, dar nu uita să te bucuri și tu de ea!

Există multe modalități diferite prin care poți face pe ceilalți oameni fericiți. Îi poți îmbrățișa. Puteți găti dulciuri pentru ei. Poți dansa cu ei ore în șir. Puteți chiar să stați într-o cameră liniștită cu cineva și să priviți apusul împreună.Toate aceste lucruri ar trebui făcute, dacă doriți să vă asigurați că fericirea este împărtășită în mod egal.

Dar trebuie să ții cont că a-i face pe alții fericiți nu îți dă dreptul să uiți de tine. 

Nu vă puteți aștepta ca ceilalți să vă facă fericiți dacă nu faceți tot posibilul să faceți la fel. Dacă nu vă bucurați de viață, nu vă puteți aștepta ca alte persoane să se bucure de viața lor. 

Toți oamenii sunt uneori egoiști. Cu toții vrem ca cineva să ne îmbunătățească zilele. Dar nu ar trebui să aștepți ca alții să o facă. 

Ieși și fă-o singur! 

Nu uitați niciodată lucrurile pe care le iubiți, chiar dacă le împărtășiți cu altcineva.