Se afișează postările cu eticheta respect. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta respect. Afișați toate postările

08 octombrie 2024

ÎN UMBRA BUNĂTĂȚII

 


Am început să observ că, treptat, nu mă mai făceam remarcată. În jurul meu, indiferent că era vorba de prieteni, colegi sau cunoștințe, părea că bunătatea și corectitudinea nu mai contau. Am fost mereu genul de persoană care s-a străduit să fie de ajutor, să fie prezentă când cineva avea nevoie, să fac lucrurile corect și cu suflet. Dar, încet-încet, am realizat că aceste gesturi nu mai atrăgeau atenția sau aprecierea.

Am început să mă întreb: e suficient să fii bun într-o lume în care moralitatea nu e valorizată? Când vezi că alții reușesc fără a respecta aceleași principii, te întrebi dacă merită să continui pe drumul tău. Am avut momente în care m-am gândit să mă schimb, să mă aliniez la ceea ce părea să fie mai „eficient”. Dar ceva din mine nu mă lăsa. Știam că nu pot să renunț la valorile mele, chiar dacă nu erau apreciate. 

Și atunci mi-am dat seama de un lucru esențial: nu e nevoie să mă fac remarcată pentru a fi mulțumită. Bunătatea mea nu depinde de recunoașterea celorlalți. Ofer fără să aștept nimic în schimb pentru că asta sunt eu, și asta îmi aduce liniște. Chiar dacă într-o atmosferă în care aceste lucruri par lipsite de valoare, eu știu că ceea ce fac contează. Nu pentru că cineva mă va lăuda, ci pentru că e ceea ce simt că e corect.

Într-un final, am învățat că mulțumirea vine din respectul de sine, din faptul că, indiferent de cum sunt percepută, eu continui să fac ceea ce e corect în ochii mei si în sufletul meu.  Și poate, într-un fel tăcut, bunătatea mea aduce o diferență mică, dar importantă, chiar și într-un loc unde aceasta nu este apreciată.

03 octombrie 2024

DARURILE TIMPULUI ȘI ALE EXPERIENȚEI


 Timpul, credeți-mă, este un dar. Ești dat jos de pe scenă, dar ți se oferă un loc privilegiat în față, ca spectator.” – spunea Confucius. Într-o lume care idolatrizează tinerețea, acest gând îmi aduce liniște. Nu văd anii care trec ca o povară, ci ca o oportunitate de a privi viața dintr-o perspectivă mai profundă.

Fiecare rid, fiecare cicatrice, fiecare bucurie sau durere conturează povestea mea. Timpul mă transformă în artistul care învață să aprecieze toate nuanțele vieții. Îmi amintesc de cei care, deși retrași din tumultul vieții, radiază o înțelepciune tăcută, o prezență care inspiră tinerii, dacă aceștia aleg să asculte. Ei nu sunt simpli spectatori; sunt ghizi ai celor care vor să învețe.

Această etapă îmi oferă spațiu pentru reflecție. Învăț să mă iubesc așa cum sunt, dincolo de aparențe, și să găsesc bucurie chiar și în singurătate. Momentele trăite alături de cei dragi sunt acum mai prețioase, chiar dacă sunt rare. Fiecare zâmbet, fiecare amintire devine o sursă de inspirație, amintindu-mi cât de important este să rămân autentică.

Deși nu toți ascultă sau înțeleg experiențele mele, știu că am lăsat și las, o amprentă. La final, nu e vorba doar de a trăi, ci de a oferi ceva din tine celor din jur. Iar acum, privind viața din acest loc privilegiat, descopăr că fiecare moment, chiar și unul neobservat, merită trăit din plin.


06 martie 2022

     

    De multe ori văd în societate un număr tot mai mare de femei care speră că altcineva le va ajuta să-și realizeze visele. Multe femei așteaptă ca un cavaler în armură strălucitoare să vină să le salveze: de singurătate, de tristețe, de plictiseală etc.
    Ele caută, sperând să găsească, pe altcineva prin care să-și valideze existența și să le ajute să-și actualizeze potențialul și să devină tot ce visează că pot fi.
    Cred că femeile au tot dreptul să caute un cavaler în armuri strălucitoare, atâta timp cât acesta există.           Totuși, cred și că mulți oameni, în general, așteaptă ca cineva să-i salveze: financiar, intelectual, emoțional etc.
    Dacă vrei să ai succes, trebuie să fii proactiv, să îți asumi responsabilitatea pentru acțiunile și deciziile tale, să îți stabilești obiective și să faci tot ce poți pentru a le atinge.
    Gândește-te la asta: dacă partenerul tău care ți-a dat totul: o casă, o mașină, un statut în societate, bani pentru fiecare vis pe care îl ai, ar muri într-o zi într-un accident de mașină sau avion, te-ai baza apoi pe vreo altă persoană sau instituție pentru a obține viața pe care o dorești?
    Dacă ai fi singură sau singur  pe o insulă, fără hrană și adăpost, te-ai baza pe alți oameni pentru a supraviețui?
    Luați în considerare că nu trebuie să moșteniți nimic. 
    Ești responsabil pentru viața ta, deciziile tale și succesele sau eșecurile tale. 
    Ești responsabil pentru prezentul și viitorul tău!
    Sau cum spunea bunica mea : " Cum îți așterni, asa dormi!"

14 iunie 2021

DESPRE RESPECT

 



În fiecare zi interacționăm cu mulți oameni, iar nivelul de respect pe care ni-l oferim poate fi mic sau deloc. Dar respectul este ceva ce toată lumea merită în societatea noastră, și pentru asta  nu ai nicio scuză.

Cât de mult îi respecți pe ceilalți?

Respect, cuvântul pe care toată lumea îl poate interpreta în multe moduri diferite. Văd respectul, ca o modalitate de a arăta cuiva cât de mult îți pasă cu adevărat de ei. Este important să se înțeleagă că, uneori, oamenii iau calea greșită.

De ce îi respectăm pe ceilalți?

Fiecare persoană merită respect și nu există niciun motiv pentru a nu-l da cuiva. Nu lăsați felul în care arată sau se îmbracă să fie punctul tău de referință, ci privește mai adânc în persoana  sau mintea celui din fața ta.

Cred că respectul și bunătatea sunt una dintre cele mai rapide modalități prin care cineva poate câștiga fericire în viața sa. Asta face  diferența în modul în care oamenii te tratează și pe tine. Dacă arăți respect și bunătate față de cineva, atunci acesta va face același lucru. Avem darul să arătăm respect și bunătate față de ceilalți și este important să o facem.

Respectul poate fi arătat în multe feluri.

Modul în care vorbești este unul dintre cele mai importante aspecte, deoarece este primul lucru pe care îl vedem de fiecare dată când te întâlnești cu cineva.

Există multe gesturi mici care pot fi folosite pentru a arăta respect, precum deschiderea unei uși sau să lași pe cineva să meargă în fața ta.

Una dintre cele mai ușoare modalități de a arăta respect este alegerea cu înțelepciune a cuvintelor tale. Cuvintele sunt foarte puternice și rănesc foarte tare și nu ar trebui să le folosești fără să te gândești.

Gesturile mici despre care crezi că sunt nesemnificative, pot însemna mult pentru ceilalți.


Popular Posts