INTRE SUPERFICIALITATE ȘI AUTENTICITATE

 Într-o lume în care adesea pare că aparențele cântăresc mai mult decât esența, este ușor să te lași influențat de cei care își stabilesc standarde joase. Este ca și cum ai fi într-un oraș aglomerat, unde străzile sunt pline de oameni care se grăbesc, dar care nu văd frumusețea din jurul lor. Aceștia te îndeamnă să te conformezi, să te adaptezi, să te strecori printre ei fără a ieși în evidență.

Dar fiecare dintre noi are propria călătorie, propria luptă pentru a se ridica deasupra limitelor impuse de ceilalți. Când cineva îți spune că nu poți visa atât de sus sau că nu poți aspira la mai mult, nu face decât să reflecte fricile și insecuritățile lor. E o povară grea să te lași influențat de opiniile celor care nu doresc să își ridice standardele, să nu își valorifice potențialul.

Este dureros să observi cum unii aleg să rămână într-o zonă de confort, refuzând să se dezvolte. Și mai dureros este să vezi cum aceștia te trag înapoi, cerându-ți să renunți la idealurile tale pentru a le face pe plac. Dar în acest proces, tu te pierzi pe tine, visele tale devin mai mici, iar lumina ta începe să se estompeze.

Refuzul de a coborî standardele nu este doar o chestiune de ambiție; este o declarație în sine. Este un act de curaj să rămâi fidel valorilor tale, să continui să lupți pentru ceea ce meriți, chiar și atunci când cei din jur te împing să te conformezi. Să alegi să îți menții standardele este o formă de iubire de sine, o promisiune că nu vei lăsa pe nimeni să-ți umbrească strălucirea.

În final, rămânem singuri cu noi înșine. Ceea ce ne definește nu este doar succesul sau recunoașterea, ci și modul în care ne păstrăm credința în abilitățile noastre. Așadar, în fața superficialității, să nu uităm niciodată să ne ridicăm standardele și să rămânem fideli visurilor noastre. Numai așa putem inspira și pe alții să facă la fel.

Povara Superficialității

 

Superficialitatea unor oameni poate lăsa urme adânci, mai ales atunci când experiența și profesionalismul cuiva sunt tratate cu indiferență. E frustrant să știi că ai investit ani întregi în a învăța, a progresa, a deveni mai bun, doar pentru ca totul să fie ignorat de cei care se opresc doar la suprafață.

Această ignoranță nu este doar o chestiune de nepăsare, ci și un act care poate răni. Oamenii care judecă rapid, fără să privească dincolo de aparențe, pierd esența, pierd bogăția adusă de experiență și dedicare. Într-o lume unde imaginea și viteza par să conteze mai mult decât conținutul și cunoașterea profundă, acele valori care ne definesc cu adevărat rămân în umbră.

Este dureros când tot ce ai învățat, toate sacrificiile făcute, nu par să aibă nicio greutate în fața celor care preferă să vadă doar ceea ce le este lor convenabil. În astfel de momente, simți o distanțare între lumea superficială în care ei trăiesc și universul plin de sens pe care tu l-ai construit.

Cu toate acestea, în mijlocul acestor experiențe, rămâne certitudinea că valoarea adevărată nu se risipește. Experiența și profesionalismul nu pot fi șterse de priviri grăbite sau de cuvinte superficiale. Ele există și cresc, chiar și atunci când nu sunt văzute. Și, în cele din urmă, ceea ce contează cu adevărat nu este judecata celor care nu văd, ci contribuția reală pe care o aduci și care, într-un fel sau altul, își va găsi locul.

ORGOLIUL SI INFATUAREA:BARIERE EMOȚIONALE !

    Trăim într-o lume în care mulți dintre cei din jurul nostru sunt prizonieri ai propriilor iluzii despre sine. Orgoliul și infatuarea devin armurile lor, protejându-i de vulnerabilitate, dar, paradoxal, îndepărtându-i de ceea ce e mai frumos în viață: iubirea, empatia și conexiunea autentică. Observ oameni cu privirile ridicate, zâmbete reci și dispreț față de tot ceea ce nu se aliniază cu propria lor imagine exagerată. Acești indivizi, care văd modestia și compasiunea ca pe slăbiciuni, suferă în tăcere, neconștientizând singurătatea în care trăiesc.

    Orgoliul, o forță subtilă, dar devastatoare, le interzice să greșească sau să ceară iertare. Distruge punțile dintre oameni, ridicând ziduri invizibile care fură dreptul de a fi umani și de a fi fericiți. Un om dominat de orgoliu nu poate iubi cu adevărat, căci iubirea presupune vulnerabilitate, iar el refuză să își arate slăbiciunile. Lipsa manierelor și a educației de acasă devine adesea o reflexie a acestui orgoliu. Acești oameni cred că nu au nevoie de normele de bază ale conviețuirii sociale, simțindu-se superiori, și astfel permit cuvinte dure și comportamente grosolane, rănind fără milă.

    Este dureros să fii înconjurat de astfel de oameni. Încercările de a deschide un dialog autentic sunt întâmpinate cu dispreț sau indiferență. Orgoliul le îngheață inimile și le întunecă mințile. Fiecare moment în care refuză bunătatea este un pas mai departe de căldura umană pe care, în adâncul lor, o caută. Educația, bunul simț și manierele sunt punți de conectare, manifestări ale respectului reciproc care ne reamintesc că fiecare dintre noi este valoros.

    Ceea ce este trist în toată această dinamică este că acești oameni rămân singuri, izolați nu pentru că ceilalți nu ar dori să se apropie de ei, ci pentru că refuză să coboare zidurile pe care și le-au ridicat. Dacă ar putea să vadă dincolo de orgoliul lor și să își permită vulnerabilitatea, poate ar descoperi frumusețea simplă a vieții: o inimă sinceră, o mână întinsă într-un gest de prietenie, o vorbă bună spusă la momentul potrivit.

    Mă întristează să văd oameni care nu reușesc să își deschidă inimile, conștientizând cât de mult pierd în acest proces. Sper ca, într-o zi, vor realiza că adevărata forță constă în vulnerabilitate, iar adevărata măreție se manifestă prin modestie și respect față de ceilalți. Să nu uităm că, dincolo de orgoliu și infatuare, autenticitatea și bunătatea sunt acele legături care ne unesc, ajutându-ne să devenim versiuni mai complete și mai împlinite ale noastre.

 

TINERI NOȘTRI ÎNCOTRO ?!

 
           

             

Un număr foarte mare de  tineri din generația de 20-30 de ani sunt  educați de reclame și cultura  consumatoristă,  pentru a se comporta într-un anumit mod. Își petrec zilele la mall sau în fața monitoarelor navigând  pe internet, urmărind pe  Facebook, sau pe  Instagram, TikTok , etc, tot felul de scălâmbăieli sau reclame la tot felul de „chinezării” lucitoare și promițându-le o viață facilă..., dar evită și trec cu ușurință peste articole din care mai pot învăța  una, alta...

Mulți  le spun că vor fi fericiți doar dacă vor cumpăra acest produs sau acel serviciu. Toate aceste lucruri, care trec prin capul lor creează o iluzie a realității și îi structurează pe acești tineri naivi, pentru eșec atunci când vine vorba să trăiască efectiv pe cont propriu.

 Problema este că majoritatea tinerilor de 20 de ani din societatea de astăzi nu au NICI O IDEE cum să trăiască singuri, ce este  "supraviețuirea".....

Adevărul este că sunt doar copii cu un fals sentiment de securitate.

 În plus, par să creadă că a fi falit este un lucru „mișto”. Ei cred că vor fi fericiți dacă vor  avea cele mai noi tehnologii și cele mai scumpe produse și servicii, ca să nu mai vorbim de cele mai „cool” haine și accesorii de firmă.

Drept urmare, când vine timpul ca acești copii să aibă de fapt un loc de muncă, o familie, sunt neproductivi, pentru că nu au nicio idee despre cum să înceapă sau despre ce se așteaptă de la ei.

Sunt ca niște papagali care încearcă să fie „cool” repetând ceea ce au spus  unii  pe la televizor sau vreun vlogger șmecherit.

Ce este foarte trist, după părerea mea , că acești tineri nu primesc nicăieri , nici acasă și nici la școală , acea educație prin care să li se insufle dorința de a-și depăși condiția, de a avea propriile lor realizări.

Mulți părinți sau  bunici  zeloși, consideră că educația  de tip "să  aibă el, că eu nu am avut", este cea mai potrivită.

Dar cred că se face o mare greșeala ! Responsabilizează-ti copilul de la o vârstă fragedă!

Învață-l   că în viața, nimic nu e gratuit, iar ceea ce e gratuit întotdeauna va fi o capcană....

Ajută-l cu puțin, daca vrei sa îl ajuți, si restul să construiască singur. Da-i o cărămidă  și învață-l să construiască o casă . Da-i un kilogram de faina, si un pahar cu apa si învață-l sa facă pâine.

Îi faci un mare rău, când îi oferi totul, pentru că atunci când nu va mai fi nimeni să îl ajute, va fi pierdut, se va rătăci! Va  umbla bezmetic și se va transforma într-un frustrat depresiv, pentru ca realitatea lovește, și lovește rău, în fiecare zi.

Educă-i ambiția de a face ceva a lui, si de a fi puternic, indiferent când și cum viața îl va     provoca !