(episodul 1)
Tocmai am revenit de la cursul de “refresher”
de la Miami… Trei saptamani de scoala, dar si de relaxare.
Nu am fost mare fan America de felul meu dar nu
stiu de ce de cate ori revin de acolo , vin cu o pofta de viata si cu o stare
de spirit atat de buna, incat e greu de explicat. Dar impactul cu taramul
romanesc este asa de dur incat starea de
reverie, cu care vin dispare in cateva zile.....
Ani de zile m-am intrebat de ce, ce e acolo si
aici nu e !?
Incerc sa gasesc cateva raspunsuri…Si m-am gandit eu asa , sa
notez cateva impresii si sa le pun in
niste episoade, aici!
Am aterizat la Bucuresti intr-o seara de
duminica… Bagaje, pupaturi, agitatie, ramas bun de la colegii de grup….
Ies in parcarea aeroportului… Soc! Aceleasi
gropi si aceleasi gunoaie , hartii si
ambalaje de napolitane, biscuti , aruncate peste tot, inghesuiala pestrita,
oameni nervosi, claxoane….injuraturi….”hai cucoana misca, ca nu esti la promenada!”
Am privit cu amaraciune si m-am executat!
In timp ce imi
impingeam caruciorul cu valize catre masina, am mijit ochii , ca intr-o
incercare de intoarcere in timp…
Cu nici 24 de
ore inainte eram in parcarea
aeroportului din Miami. Liniste ordine, curatenie, indicatoare , unul langa
altul (asa ca pentru prosti..)
Am parcat masina intr-o ditamai „tarlaua de parcare” (de altfel ca
dimensiuni, direct proportionala cu capacitate si marimea aeroportului)
incredibil de bine intretinuta....Ca asta, eu nu am inteles niciodata : de ce la
Otopeni (aeroport) avem hectare de parcari, care stau mai tot timpul goale,
platesti de dai in damblale pentru cateva zeci de minute cat conduci sau iei pe
cineva de la aeroport, si arata jalnic.
Nu sunt marcaje pentru locurile de parcare,indicatoare clare si vizibile, sistemele automate de plata mai mult sunt defecte decat functionale, ca sa nu mai vorbesc de „craterele”din pavaje si asfaltul spart.....
Nu sunt marcaje pentru locurile de parcare,indicatoare clare si vizibile, sistemele automate de plata mai mult sunt defecte decat functionale, ca sa nu mai vorbesc de „craterele”din pavaje si asfaltul spart.....
Revin la Miami! Mi-am pus bagajul pe un
carucior special, si am pornit catre terminal. Am traversat doua drumuri de acces auto, unde se circula intens dar cu
viteza regulamentara.....Doar ce am atins cu roata caruciorului carosabilul;
toata marea aia de masini (era sambata !) s-a oprit si au asteptat in liniste sa trec....Ba, mai
mult, au asteptat pana am ajuns in siguranta cu tot calabalacul pe trotuarul „insula”
dintre cele doua soselute.
La a doua trecere aceeasi poveste.
Cred ca americanii sunt defecti.. Respecta ei
legile , au respect, zambesc unii la altii cu prietenie, sunt saritori
si amabili... Da, da! Cu siguranta sunt pierduti....Nu au ei adrenalina
injuraturii! Nu au ei forta ce le-o da claxonatul prelung si nervos....
Nu au habar sa traiasca zau asa!