Dale Carngie
Arta de a reusi in viata
(FRAGMENTE)
...Indeobste,
nebunii sunt mai fericiti ca dv. si ca mine. Multi sunt incantati de starea
lor. Si de ce n-ar fi ? Ei au rezolvat dintr-o data toate problemele care-i
chinuiau. Va vor semna cu generozitate un cec de un milion de dolari sau va vor
da cu usurinta o scrisoare de recomandare pentru Aga Khan, Ei au gasit, in sfarsit,
intr-un univers fantastic plasmuit de mintea lor dezechilibrata, potolirea
setei lor de grandoare.
Ei
bine, daca oamenii sunt in stare sa devina nebuni pentru a-si implini o aspiratie,
ginditi-va la miracolele pe care le-am putea indeplini recunoscand meritele
celor ce ne inconjoara!
Nu
cunosc decat un singur om care a castigat o leafa de un milion de dolari pe an.
Si acest salariu ametitor ii era platit de un scotian! Este vorba de Charles Schwab, omul de incredere al lui Andrew Carnegie.Regele
otelului il platea cu un milion de dolari pe an. De ce ? Era Schwab un geniu ?
Nu. Cunostea cumva metalurgia mai bine decat toti ceilalti ingineri ? Nici.
Charles Schwab mi-a marturisit el insusi ca avea un mare numar de colaboratori,
mult mai iscusiti decat el din punct de vedere tehnic.Numai
ca Schwab avea un talent deosebit, o facultate rara: stia sa conduca oamenii, stia sa le dea ceea
-ce doreau mai fierbinte, adica elogii si incurajari.Secretul
lui ? Vi-1 transmit cu propriile lui vorbe: "Consider, zicea Schwab, ca
puterea mea de a trezi entuziasm in oameni este cel mai pretios capital de care
dispun. Numai incurajandu-1 pe individ il faci sa-si releveze si sa-si dezvolte
cele mai pretioase daruri. Nimic nu distruge mai mult ambitia unui om decat
criticile superiorilor sai. -De aceea, eu sunt oricand gata sa laud si nu sa
critic. Daca gasesc un lucru bine facut il aprob sincer si-1 rasplatesc cu
complimente".Iata
logica lui Schwab. Iar noi cum procedam ? Exact pe dos. Cind un lucru ne
displace, tipam si tunam!.. Iar cand suntem multumiti, nu spunem un cuvant.:"Am
calatorit mult, mai declara Schwab. Am intilnit oameni din toate rangurile si de
prin toate straturile, dar n-am gasit unul care sa nu-si dea mai multa osteneala
si sa faca treaba mai buna sub influenta incurajarilor si nu a
criticilor".El
mai adauga ca acesta era unul dintre principalele secrete ale reusitei
fenomenale a lui Andrew Carnegie, care si-a felicitat colaboratorii nu numai in
viata, ci si dupa moarte, facandu-le pe plac prin urmatorul epitaf: "Aici odihneste un om care a stiut sa se inconjoare
de fiinte mai inteligente ca el".Secretul
lui Rockefeller este acelasi. De pilda, cand asociatul sau Edward T. Bedford a
facut plasamente dezastruoase in America de Sud, care au costat societatea un
milion de dolari, bancherul s-ar fi putut supara. Dar el stia ca Bedford a facut
tot ce i-a stat in putinta si a tacut. Mai mult, a gasit in conduita lui
Bedford ceva ce merita laudat: anume, ca s-a straduit sa salveze, totusi, saizeci
la suta din fondurile investite. Si l-a laudat pentru asta.Stiu
bine ca unii cititori vor spune citind aceste randuri: "A, da, pomana... tamaiere... lingusire,
mai stiu eu ce! Am mai incercat asta. Nu tine. Nu, domnule, asta nu mai prinde
la oameni inteligenti!".Evident,
o lingusire grosolana nu va insela pe un om fin ; ea este gaunoasa, falsa si
interesata. E firesc ca sa fie respinsa. Totusi, trebuie sa recunoastem ca
unele persoane sunt avide de laude, ca inghit orice, ca nenorocitii infometati
care mananca si iarba.