LECTURI DE WEEKEND

Dale Carngie
 Arta de a reusi in viata

CAPITOLUL II - Marele secret

(FRAGMENTE)

...Indeobste, nebunii sunt mai fericiti ca dv. si ca mine. Multi sunt incantati de starea lor. Si de ce n-ar fi ? Ei au rezolvat dintr-o data toate problemele care-i chinuiau. Va vor semna cu generozitate un cec de un milion de dolari sau va vor da cu usurinta o scrisoare de recomandare pentru Aga Khan, Ei au gasit, in sfarsit, intr-un univers fantastic plasmuit de mintea lor dezechilibrata, potolirea setei lor de grandoare.

Ei bine, daca oamenii sunt in stare sa devina nebuni pentru a-si implini o aspiratie, ginditi-va la miracolele pe care le-am putea indeplini recunoscand meritele celor ce ne inconjoara!

Nu cunosc decat un singur om care a castigat o leafa de un milion de dolari pe an. Si acest salariu ametitor ii era platit de un scotian! Este vorba de Charles Schwab, omul de incredere al lui Andrew Carnegie.Regele otelului il platea cu un milion de dolari pe an. De ce ? Era Schwab un geniu ? Nu. Cunostea cumva metalurgia mai bine decat toti ceilalti ingineri ? Nici. Charles Schwab mi-a marturisit el insusi ca avea un mare numar de colaboratori, mult mai iscusiti decat el din punct de vedere tehnic.Numai ca Schwab avea un talent deosebit, o facultate rara:  stia sa conduca oamenii, stia sa le dea ceea -ce doreau mai fierbinte, adica elogii si incurajari.Secretul lui ? Vi-1 transmit cu propriile lui vorbe: "Consider, zicea Schwab, ca puterea mea de a trezi entuziasm in oameni este cel mai pretios capital de care dispun. Numai incurajandu-1 pe individ il faci sa-si releveze si sa-si dezvolte cele mai pretioase daruri. Nimic nu distruge mai mult ambitia unui om decat criticile superiorilor sai. -De aceea, eu sunt oricand gata sa laud si nu sa critic. Daca gasesc un lucru bine facut il aprob sincer si-1 rasplatesc cu complimente".Iata logica lui Schwab. Iar noi cum procedam ? Exact pe dos. Cind un lucru ne displace, tipam si tunam!.. Iar cand suntem multumiti, nu spunem un cuvant.:"Am calatorit mult, mai declara Schwab. Am intilnit oameni din toate rangurile si de prin toate straturile, dar n-am gasit unul care sa nu-si dea mai multa osteneala si sa faca treaba mai buna sub influenta incurajarilor si nu a criticilor".El mai adauga ca acesta era unul dintre principalele secrete ale reusitei fenomenale a lui Andrew Carnegie, care si-a felicitat colaboratorii nu numai in viata, ci si dupa moarte, facandu-le pe plac prin urmatorul epitaf: "Aici odihneste un om care a stiut sa se inconjoare de fiinte mai inteligente ca el".Secretul lui Rockefeller este acelasi. De pilda, cand asociatul sau Edward T. Bedford a facut plasamente dezastruoase in America de Sud, care au costat societatea un milion de dolari, bancherul s-ar fi putut supara. Dar el stia ca Bedford a facut tot ce i-a stat in putinta si a tacut. Mai mult, a gasit in conduita lui Bedford ceva ce merita laudat: anume, ca s-a straduit sa salveze, totusi, saizeci la suta din fondurile investite. Si l-a laudat pentru asta.Stiu bine ca unii cititori vor spune citind aceste randuri:  "A, da, pomana... tamaiere... lingusire, mai stiu eu ce! Am mai incercat asta. Nu tine. Nu, domnule, asta nu mai prinde la oameni inteligenti!".Evident, o lingusire grosolana nu va insela pe un om fin ; ea este gaunoasa, falsa si interesata. E firesc ca sa fie respinsa. Totusi, trebuie sa recunoastem ca unele persoane sunt avide de laude, ca inghit orice, ca nenorocitii infometati care mananca si iarba.