Datorită cuvintelor, am putut să ne ridicăm deasupra animalelor; și din cauza cuvintelor, am reușit adesea să coborâm sub nivelul demonilor, spunea Aldous Huxley
Cuvintele au puterea de a ne transforma în zei sau demoni.
Dacă suntem înțelepți, știm acest lucru. Dar dacă cuvintele nu pot suplini
lipsa noastră de înțelepciune, ce poți face? Câteva cuvinte pot face un singur
lucru. Pot da speranță!
Speranța poate fi cea mai minunată dintre cuvinte și cea mai
distructivă dintre toate.
Speranța se naște odată cu fiecare nouă zi. Speranța este
roua înainte de răsăritul soarelui. Speranța este un curcubeu după furtună. Și
speranța poate fi un cuvânt de avertizare, rostit de cei care au experimentat
războiul, foametea, pandemia și moartea.
Toți ne gândim la sfârșit. Desigur, știm că va veni, dar
cum? Pentru mulți, sfârșitul vine când sunt bătrâni. Unii văd sfârșitul venind
cu un glonț în luptă. Alții o văd ca urmare a unui accident pe o stradă aglomerată
unde aleargă bolizi conduși de inconștienți.
Scriitorul englez G. K. Chesterton, care era orb, a scris că
„o carte bună este un telescop, cu care putem vedea mai multe lucruri din lumea
din jurul nostru decât vedem cu ochii noștri”.
Așa este și cu cuvintele.
