A intrat in legenda povestea unei hetaire(curtezana la vechii greci) care , la primele semne de imbatrinire , isi lua oglina si merse s-o ofere templului divinei Afrodita , cu aceasta rugaminte : „ Ia-mi oglina , buna zeita. Ce am fost nu mai pot sa vad si cum sunt nu mai vreau sa vad ! „ Exista o seninatate disperata in cuvintele acestei femei care , dupa ce a gustat din toate bucuriile vietii , a inteles in ce moment trebuia sa paraseasca scena primei tinereti. Dar a inteles si in ce moment incepea o noua viata , cea a maturatatii , a intelepciunii , a echilibrului. Trebuie sa fi folosit rau tineretea pentru a tremura in fata anilor care ne astepta , caci a doua jumatate a vietii aduce cu ea multe bucurii profunde , multe satisfactii si multa liniste. Vanitatea de a ne crampona de ceea ce am fost : de noptile cand dansam neobosite , de zilele in care eram admirate oriunde apaream , este total inutila caci nimic nu este mai trist pentru o femeie de o anumita varsta decat acest regret al trecutului , sau refuzul de a intelege prezentul , moment care depinde numai de o pregatire sufleteasca prealabila. Aceasta drama, caci este o drama sa nu stii sa imbatrinesti frumos - este de multe ori provocata de lipsa de tact a celor din jur. Nu este permis ca , intalnind o doamna dupa mai multi ani , sa deschizi o discutie pe tema frumusetii ei trecute. Cei care cred ca ii fac o placere doamnei spunandu-i ce frumoasa era , ce silueta minunata avea , ce gust desavirsit in a se imbraca , gresesc profund. Un filozof spunea odata ca ii este cumplit de mila de femeile frumoase. Tineretea si frumusetea deschid toate usile si inlocuiesc in viata familiala si sociala - de cele mai multe ori - alte calitati , mai ascunse , pe care ar trebui sa le aiba un om obisnuit. Si vine o zi - la femei cam in jurul virstei de 50 de ani - cand auzi fara sa vrei ca esti catalogata drept baba , cand vanzatorul nu mai este amabil cum era altadata , cand sotul face involuntar o comparatie cu alta femeie , care nu te avantajeaza , etc. Daca nu treci cu umor peste aceste momente se va declansa sigur criza , o cadere psihica cu urmari grave. Din acel moment , nu te mai duci la dentist - nu mai conteaza - nu te mai preocupa ca te ingrasi - nu mai conteaza , iti zici - nu te mai imbraci cu grija - e inutil , iti spui. Iti pregatesti astfel o batranete urata. Trebuie sa ne luptam sa imbatranim frumos si sa ne pregatim din vreme , pentru ca si batranetea e a noastra cum a fost tineretea si frumusetea. Desigur , e mai bine sa fim tineri , frumosi si sanatosi , decat batrani urati si bolnavi ! Acum e momentul sa intelegem ca frumusetea nu dispare daca e vorba de cea spirituala. O privire blanda , un suris cald , o conversatie inteligenta fac posibila o concurenta loiala intre o persoana tanara si una in varsta. Este in ordinea firii si depinde doar de noi sa izbutim. Totul e sa nu disperam. Acum avem alte satisfactii si alte preocupari ; sa nu ne lamentam continuu , sa nu arboram o figura acra si obosita. Nimeni nu ne poate ajuta sa traversam aceasta perioada in afara de noi. Esti tanar , daca te simti tanar , desigur. Dar sa nu constringem pe altul sa ghiceasca in ce masura ne simtim tineri , ci sa ne adaptam tinuta vestimentara la varsta noastra , sau sa ne alegem o profesie ce ne va da mereu satisfactie. Oricine primeste cu placere un compliment , dar nu este deloc necesar sa intrebam mereu citi ani imi dati. S-ar putea ca interlocutorul nostru sa greseasca si sa ne dea cu vreo 5 mai mult ! Se obisnuieste , din ce in ce mai des , ca doua persoane care nu s-au vazut de mult sa-si spuna reciproc , automat , fara sa fie de fapt adevarat : „ ce bine arati ! „ Am auzit chiar o anecdota pe aceasta tema - exista varsta intiia , varsta a doua si „ ce bine arati „. Raspunsul este in genere , multumesc ! La fel si in cazul imbracamintii :
„ Ce bluza frumoasa aveti „. „ Multumesc ! „ Sunt formule mai noi , care nu constituie un atentat la bunele maniere. Cu o singura conditie - sa fie sincere. Dar sa surizi ironic sau sa comentezi cu altcineva contrariul celor afirmate este de neiertat. Problema este de a sti cand trebuie sa renunti la statutul de femeie frumoasa , la fel ca actorii lucizi care ghicesc momentul in care trebuie sa paraseasca ecranul si luminile rampei. Sa ne amintim de Shirley Temple ai carei manageri incercau sa-i stopeze cresterea cu produse farmaceutice pentru a imbogati cit mai multa vreme industria cinematografica americana. Nu putem sa nu admiram felul in care micuta Shirley a hotarit cu curaj sa-si construiasca o noua viata care nu datora nimic fabricilor de vise. Daca n-ar exista amintirea tineretii n-am simti batrinetea. Boala si nu varsta ne impiedica sa facem ceea ce faceam altadata , caci o persoana in varsta poate fi fiinta la fel de agreabila ca si una tanara. Si daca totusi ne simtim demoralizate , sa recitim incintatoarele scene descrise de Proust in romanul „ In cautarea timpului pierdut „ si sa retraim momentele inserarii de pe plaja de la Balbec , impreuna cu minunata bunica a autorului ce polariza , prin spirit si inteligenta , grupul de tineri , in defavoarea „ fetelor in floare „.(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu