Vara albastra

“De-as vorbi toate limbile oamenilor si pe acelea ale ingerilor, fara iubire nu sunt decat un clopot dogit sau niste talgere tipatoare. De-as avea darul profetiei si as cunoaste toate tainele si tot ceea ce este stiut, de-as avea toata credinta nemasurata ce misca muntii din loc, fara iubire nu sunt nimic. De mi-as imparti toate bunurile ca sa aiba ce manca saracii, de mi-as da ca o ofranda trupul ca sa fie ars pe rug, fara iubire faptele mele nu slujesc la nimic.

Iubirea e rabdatoare, iubirea e plina de bunatate, iubirea nu pizmuieste, iubirea nu se-mbufneaza, nu se umfla de mandrie, nu-nfaptuieste nimic necinstit, nu cauta castig pentru sine. Nu se acreste, nu banuieste raul, nu se bucura de strambatate, dar se veseleste de adevar. Iarta totul, crede totul, spera totul, sufera orisice.

Iubirea nu dispare niciodata. Profetiile vor avea un sfarsit, darul limbilor va inceta. Stiinta va fi depasita. Caci cunoastem nedesavarsit si facem profetii nedesavarsite. Dar atunci cand desavarsitul va fi infaptuit, tot ceea ce este nedesavarsit va fi inlaturat.

Cand eram copil vorbeam ca un copil, gandeam ca un copil, judecam ca un copil. Cand am ajuns in puterea varstei am lepadat purtarea copilareasca. Acum vedem ca intr-o oglinda niste contururi sterse, atunci vom vedea lucruile din fata. Acum cunosc nedesavarsit, atuncivoi cunoaste desavarsit cum am fost si eu cunoscut.

Asadar aceste trei lucruri raman: credinta, speranta si iubirea. Dar cel mai mare dintre tustrele este iubirea.“