- de Cristian Teodorescu
Singura, adevarata mare placere a mahalalei: nu bautura, nu sexualitatea, nu banii, ci relatia cu celalalt - de teama singuratatii - sub intreitul ei aspect de vaicareala, clevetire si cearta.
Mahala nu este doar un teritoriu, ci o stare de spirit. Mahalagiul
modern e un ins care, in secret, nu pretuieste nimic.
Nu-i dispretuieste pe ceilalti fiindca li s-ar
simti superior, ci din pricina ca, in subconstient, se dispretuieste pe el
insusi.
Nevoia lui de a murdari tot ceea ce se afla in
jur i se trage de la sentimentul murdariei in care se scalda.
Chiar daca vremelnic se afla "la
vedere", mahalagiul e ros de sentimentul ratarii si de spaima ca n-are
nimic "in spate." E slugarnic "puterii" chiar si atunci cand
o critica si vede lumea doar in alb si negru. Vocatia lui e aceea de turnator
sau de laudator cu simbrie.
In
afaceri, n-are cuvant, fura si, mai ales, isi bate joc de bani.
Mai intai isi cumpara masina de lux si de-abia
dupa aceea socoteste daca are bani si de casa.
Isi trimite copiii la studii in strainatate,
dar le arata cotul parintilor sai, care de-abia se tarasc din banii de pensie.
Si din pricina ca isi simte inconsistenta
personala, scuipa la picioarele celor care sunt desemnati cu misii inalte, ca
sa arate ca nu-i pasa de nimic.
El nu analizeaza, ci spurca, daca-l intrebi de
convingeri, iti rade in nas, iar daca isi tradeaza micile lui preferinte face
din asta principiu, chiar daca, pentru el, principiile nu sunt mai importante
decit stergatoarele de pantofi, ghete sau bocanci.
