Aproape zilnic vad in jurul meu atat de multe persoane a caror comportament, in ciuda "ambalajului" este deplorabil. Astfel ca mi-am propus ca sa postez cateva capitole din "Cartea bunelor maniere". Capitole care se refera la ceea ce spunem in general "cei 7 ani de acasa"-practic educatia aceea minima dar necesara ce a disparut aproape in totalitate din societatea noastra.
Oricine stie ca un om de societate agreabil este intimpinat de cei din jur cu mai multa bucurie decat un necioplit ; ca persoana zambitoare este acceptata mai usor in societate decit un om posomorat ; ca un personaj ingrijit inspira mai multa incredere decit un boem. Printre noii imbogatiti este foarte raspandita parerea ca bunurile lor inlocuiesc politetea si cultura , ca poti foarte bine sa traiesti si fara ele.
Dar cat de cruda e trezirea la realitate in momentul cind averea sau rangurile dispar si nimic nu le mai umple viata. E in avantajul oricui sa dea crezare unui vechi aforism : un om bine crescut ramane un om bine crescut , fie ca situatia sa materiala este infloritoare sau catastrofala si oricare ar fi mediul in care este silit sa traiasca. Indulgenta fata de micile slabiciuni omenesti , la care este expus oricine , respectul pentru modul de viata al fiecaruia , convingerea ca totul este relativ sunt adevaruri valabile peste tot , atat printre milionari , cat si in randul oamenilor obisnuiti. Vom descoperi astfel peste tot , indiferent de mediul social , oameni plini de bun simt si de tact si ne vom da repede seama ca averea si rangul social n-au prea mare importanta cand e vorba de o comportare civilizata.
In orice caz , nu exista doua feluri de bune maniere: unele aplicabile in societate si altele acasa. Este suficient sa ne impunem sa fim politicosi fata de familie la fel cum suntem fata de straini. Numai astfel vom fi respectati si viata in intimitate va deveni agreabila. Ceea ce nu inseamna ca trebuie sa traim rigid ca niste manechine intepenite , ci natural , firesc , calm si linistit. E deajuns sa nu confundam relaxarea cu dezordinea si singuratatea cu un mod de viata descatusat de orice reguli de buna cuviinta. Dar cine nu-i cunoaste pe acei „ stapini atotputernici „ cu camasa descheiata , cu bretelele atirnind , cu parul vilvoi , care pretind sotiei sa le aduca imediat papucii , ei tolanindu-se pe o canapea , cu ziarul in mina , pentru a se delecta cu stirile sportive ? Poate surveni „ o catastrofa culinara „ , poate sa sune telefonul , poate sa latre cainele... „ sunt stapan la mine acasa si la urma urmei toata lumea traieste aici din banii mei ! „ Sau mai rau , „ eu sunt stapanul casei ! Si toti membrii familiei trebuie sa-mi faca mie viata placuta ! „ Nu va fi vorba , in mod sigur , de o familie fericita ... Daca-i acorzi familiei tale soiul acesta de stima , chiar daca pretinzi ca esti manierat , inseamna ca stima ce ti-o porti tie insusi e vorba goala , caci nu lasi politetea la usa o data intrat in casa.
(va urma)
