Majestatea Sa Carol I, Rege al
Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen-Germania, pe numele sau complet
Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen - 10
octombrie, 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele Romaniei, care a condus
Principatele Romane si, apoi Romania, dupa abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza.A
fost un domnitor vrednic, comandant al ostirii romanesti pe campul de lupta,
precum vitejii voievozi din timpurile noastre eroice, un foarte bun gospodar al
tarii si un ctitor de mari asezaminte culturale. M-am gandit sa reproduc aici
cateva fragmente din Testamentul sau din 14/26 februarie 1899, unde se poate
vedea, un patriotism deosebit, un monarh in cautarea perfectiunii, un om de o inalta
tinuta morala, pe care, din pacate, nu o vedem la actualii oameni politici ai
Romaniei! Asadar, sa luam aminte aceasta
lectie, si sa nu uitam ca semintia sa era germana......
Testamentul meu, scris si iscalit de propria mea mana, la
14/26 februarie 1899, in capitala mea, Bucuresti. //
Testamentul meu, scris de mine, in luna lui
fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" dupa moartea mea,
cu rugamintea ca ultima mea vointa si dorinta sa fie urmate intocmai cum le-am
descris aci, cu propria mea mana, fiind inca voinic si sanatos.
Avand aproape 60 de ani, privesc ca o datorie,
ca sa ma hotarasc a lua cele din urma dispozitii. Alcatuind acest testament, gandesc
inainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a batut neincetat si
care a avut deplina incredere in mine. Viata mea este asa de strans legata de
aceasta de Dumnezeu binecuvantata tara, ca doresc sa-i las si dupa moartea mea,
dovezi vadite de adanca simpatie si de viul interes pe care le-am avut pentru dansa.
Zi si noapte, m-am gandit la fericirea Romaniei, care a ajuns sa ocupe acum o
pozitie vrednica intre statele europene, m-am silit ca simtamantul religios sa
fie ridicat si dezvoltat in toate straturile societatii si ca fiecare sa indeplineasca
datoria sa, avand ca tinta numai interesele statului. Cu toate greutatile pe
care le-am intalnit, cu toate banuielile care s-au ridicat, mai ales la inceputul
domniei mele, in contra mea, expunandu-ma la atacurile cele mai violente, am pasit
fara frica si fara sovaire inainte, pe calea dreapta, avand nemarginita incredere
in Dumnezeu si in bunul simt al credinciosului meu popor. Inconjurat si
sprijinit de fruntasii tarii, pentru care am avut intotdeauna o adanca recunostinta
si o vie afectiune, am reusit sa ridic, la gurile Dunarii si pe Marea Neagra,
un stat inzestrat cu o buna armata si cu toate mijloacele, spre a putea mentine
frumoasa sa pozitie si realiza odata inaltele sale aspiratiuni. Succesorul meu
la tron primeste, ia dar o mostenire, de care el va fi mandru si pe care o va carmui,
am toata speranta, in spiritul meu, calauzit fiind prin deviza: "Totul
pentru tara, nimic pentru mine". Multumesc din suflet tuturor celor care
au lucrat cu mine si care m-au servit cu credinta. Iert acelora care au scris si
au vorbit in contra mea, cautand a ma calomnia sau a arunca indoieli asupra
bunelor mele intentiuni. Trimitand tuturor o ultima salutare, plina de
dragoste, rog ca si generatiile viitoare sa-si aminteasca din cand in cand de
acela care s-a inchinat cu tot sufletul, iubitului sau popor, in mijlocul caruia
el s-a gasit asa de fericit. Pronia cereasca a voit ca sa sfarsesc bogata mea
viata. Am trait si mor cu deviza care straluceste in armele Romaniei:
"Nihil sine Deo!" Doresc sa fiu imbracat in uniforma de general (mica
tinuta, cum am purtat-o in toate zilele), cu decoratiile de razboi si numai
Steaua Romaniei si Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am ramas credincios
religiunii mele, insa am avut si o deosebita dragoste pentru biserica rasariteana,
in care scumpa mea fiica, Maria, era botezata. Binecuvantarea corpului meu se
va face de un preot catolic, insa doresc ca clerul de amandoua bisericile sa
faca rugaciuni la sicriul meu, care trebuie sa fie foarte simplu. (...) Coroana
de otel, faurita dintr-un tun luat pe campul de lupta si stropit cu sangele
vitejilor mei ostasi, trebuie sa fie depusa langa mine, purtata pana la cel din
urma locas al meu si readusa apoi la palat. Sicriul meu, inchis, va fi pus pe
afetul unui tun, biruit (daca se poate) la Plevna si tras de sase cai din
grajdurile mele, fara valuri negre. Toate steagurile care au falfait pe campiile
de bataie vor fi purtate inaintea si in urma sicriului meu, ca semn ca scumpa
mea armata a jurat credinta steagului sau si sefului sau suprem, care prin vointa
lui Dumnezeu, nu mai este in mijlocul credinciosilor sai ostasi. Tunurile vor
bubui din toate forturile din Bucuresti, Focsani si Galati, ridicate de mine,
ca un scut puternic al vetrei stramosesti, in timpuri de grele incercari, de
care Cerul sa pazeasca tara. Trimit armatei mele, pe care am ingrijit-o cu
dragoste si careia m-am inchinat cu toata inima, cea din urma salutare, rugand-o
a-mi pastra o amintire calda. (...) Prin o buna gospodarie si o severa randuiala
in cheltuieli, fara a micsora numeroasele ajutoare cerute din toate partile,
averea mea a crescut din an in an, asa ca pot dispune astazi de sume insemnate,
in folosul scumpei mele Romanii si pentru binefaceri. Am hotarat dar o suma de
12 milioane de lei, pentru diferitele asezaminte, noi fundatiuni si ca
ajutoare. Aceasta suma va fi distribuita precum urmeaza:
1. La Academia Romana, sase sute mii de lei,
capital pentru publicatiuni.
2. La Fundatiunea mea Universitara, pentru
sporirea capitalului, sase sute mii de lei.
3. La Orfelinatul "Ferdinand" din
Zorleni, langa Barlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei.
4. Pentru intemeierea unui internat de fete de
ofiteri in armata mea, cu un institut de educatiune, cu un invatamant practic,
la Craiova, doua milioane lei.
5. Pentru intemeierea unei scoli industriale
la Bucuresti, trei milioane lei.
(Urmeaza
alte 12 legate).
Inaltand rugaciuni fierbinti catre
A-tot-Puternicul, ca sa ocroteasca de-a pururea Romania si sa raspandeasca
toate harurile asupra scumpului meu popor, ma inchin cu smerenie inaintea vointei
lui Dumnezeu si iscalesc cea din urma hotarare a mea. In numele Tatalui si al
Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Facut
la Bucuresti, la 14/20 februarie 1899.
//CAROL//
Am scris si iscalit cu propria mea mana acest
testament, pe doua coale, formand opt pagini, legate cu fir rosu si am pus
sigiliul meu.
