Se afișează postările cu eticheta impresii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta impresii. Afișați toate postările

07 mai 2014

Mahala



- de Cristian Teodorescu

Singura, adevarata mare placere a mahalalei: nu bautura, nu sexualitatea, nu banii, ci relatia cu celalalt - de teama singuratatii - sub intreitul ei aspect de vaicareala, clevetire si cearta.
Mahala nu este doar un teritoriu, ci o stare de spirit. Mahalagiul modern e un ins care, in secret, nu pretuieste nimic.
Nu-i dispretuieste pe ceilalti fiindca li s-ar simti superior, ci din pricina ca, in subconstient, se dispretuieste pe el insusi.
Nevoia lui de a murdari tot ceea ce se afla in jur i se trage de la sentimentul murdariei in care se scalda.
Chiar daca vremelnic se afla "la vedere", mahalagiul e ros de sentimentul ratarii si de spaima ca n-are nimic "in spate." E slugarnic "puterii" chiar si atunci cand o critica si vede lumea doar in alb si negru. Vocatia lui e aceea de turnator sau de laudator cu simbrie.
In afaceri, n-are cuvant, fura si, mai ales, isi bate joc de bani.
Mai intai isi cumpara masina de lux si de-abia dupa aceea socoteste daca are bani si de casa.
Isi trimite copiii la studii in strainatate, dar le arata cotul parintilor sai, care de-abia se tarasc din banii de pensie.
Si din pricina ca isi simte inconsistenta personala, scuipa la picioarele celor care sunt desemnati cu misii inalte, ca sa arate ca nu-i pasa de nimic.
El nu analizeaza, ci spurca, daca-l intrebi de convingeri, iti rade in nas, iar daca isi tradeaza micile lui preferinte face din asta principiu, chiar daca, pentru el, principiile nu sunt mai importante decit stergatoarele de pantofi, ghete sau bocanci.


16 aprilie 2014

Impresii de calatorie si nu numai !...

(episodul 2)

 Mi-am incarcat bagajele in masina, am pornit motorul si mi-am aprins o mult dorita tigara… Deh! Masina  a fost in repaus 3 saptamani si batranica avea nevoie de incalzire… Imi arunc ochii in jur si am avut senzatia ca mi s-au aburit sau chiar murdarit lentilele ochelarilor. Masina mea era plina de praf naclait cu ceva apa din ploaia care tocmai incepuse… Ma uit in jur, mai toate masinile la fel. Aha! – zic,  iar norul saharian.. Pe naiba! Era praful autohton, pur romanesc… Stapanul atotputernic al mediului inconjurator, al plamanilor si ochilor nostri, cel putin in Bucuresti, garantez.
Trag inca un fum din tigara, si reiau intoarcerea mea  in trecutul nu prea indepartat.

Florida, este un stat foarte aglomerat , in speta marile orase, Miami, Orlando,Naples, Key West,Tampa, etc. cu suburbiile aferente in care bantuie o populatie cu preponderenta  latino-americana (apropo, daca nu stii trei vorbe macar in spaniola, de multe ori esti pierdut…). Turisti, localnici toti la un loc  alearga in sus si in jos cu masinile. Milioane de masini ce vajaie pe increngatura  de strazi, autostrazi, sosele suspendate , sosele de viteza, „macrameuri” din beton, cum bine le-a definit o buna prietena. O vanzoleala nebuna fara de odihna, zi si noapte. Dar nu ai sa vezi praf! Nu ai sa vezi o hartie aruncata pe marginea drumului sau un chistoc de tigara pe langa borduri – in cazul in care ar fi vreun trotoar prin zona... Nu neg ca sunt cartiere in care este cam murdar, dar cand zic asta, ma refer la cartierele sarace, dar pana si acolo  exista o ordine, o disciplina. Deh, fiecare oras are Ferentari-ul lui, nu?!
Ei bine una peste alta nu exista praf, nu exista gunoi! Toate masinile arata ca iesite din spalatorii, curate si stralucitoare. Chiar si rablele saracacioase ale cubanezilor arata bine.
Ma intorc  la masina mea si o privesc cu mila. Balana mea (ca e alba)  spalata si curatata inainte de plecare arata acum ca un soarece murat....Spal parbrizul si luneta, si ma pun in miscare.
Ies din parcare, nesperat de repede si ma asez la drum catre Bucuresti. Pe DN 1 nebunia de duminica seara. Toata lumea se intoarce din weekend.
 Incalec banda doi, setez viteza legala si la drum fata... Prin orasul Otopeni, sunt o gramada de indicatoare care te anunta ca viteza admisa este de 70 km/h.. Viteza cu care ma deplasam eu (Ei, da, si voi acum, aveam 75, recunosc, dar e legal!)
Din spate un mare Jeep faruri, flash-uri, aproape ca mi se lipeste de bara din spate  si incepe sa claxoneze.... Ce era sa fac, am semnalizat, si m-am dat din calea nebunului...
Imi continui drumul batraneste pe banda unu, dar nici aici nu scap, un microbuz si un Logan mai , mai sa ma arunce pe trotuar, depasindu-ma cu niste viteze demne de circuitul de la Daytona....
Si iar imi amintesc cu strangere de inima, ca daca pe increngaturile alea de sosele din Florida aveai restrictie de viteza, apoi, toate acele milioane de masini rulau cu vitezea aia +/- 5 (mile), si punct... Iar daca era vreun curajos care voia el sa mearga ceva mai repede, fara sa te deranjeze, fara sa te apostrofeze, schimba banda si se ducea in legea lui....
Si iar vin si zic: americanii chiar sunt dusi rau... Au masini, au sosele, au infrastructura de vis, si habar n-au s-o foloseasca, vai de mama lor ...!

10 aprilie 2014

Impresii de calatorie si nu numai !...

(episodul 1)

Tocmai am revenit de la cursul de “refresher” de la Miami… Trei saptamani de scoala, dar si de relaxare.
Nu am fost mare fan America de felul meu dar nu stiu de ce de cate ori revin de acolo , vin cu o pofta de viata si cu o stare de spirit atat de buna, incat e greu de explicat. Dar impactul cu taramul romanesc este asa de dur incat starea de  reverie, cu care vin dispare in cateva zile.....
Ani de zile m-am intrebat de ce, ce e acolo si aici nu e !?
Incerc sa gasesc  cateva raspunsuri…Si m-am gandit eu asa , sa notez cateva impresii si sa le pun  in niste episoade, aici!
Am aterizat la Bucuresti intr-o seara de duminica… Bagaje, pupaturi, agitatie, ramas bun de la colegii de grup….
Ies in parcarea aeroportului… Soc! Aceleasi gropi  si aceleasi gunoaie , hartii si ambalaje de napolitane, biscuti , aruncate peste tot, inghesuiala pestrita, oameni nervosi, claxoane….injuraturi….”hai cucoana misca, ca nu esti la promenada!” Am privit cu amaraciune si m-am executat!
In timp ce imi  impingeam caruciorul cu valize catre masina, am mijit ochii , ca intr-o incercare de intoarcere in timp…
Cu nici 24 de  ore inainte  eram in parcarea aeroportului din Miami. Liniste ordine, curatenie, indicatoare , unul langa altul (asa ca pentru prosti..)
Am parcat masina intr-o  ditamai „tarlaua de parcare” (de altfel ca dimensiuni, direct proportionala cu capacitate si marimea aeroportului) incredibil de bine intretinuta....Ca asta, eu nu am inteles niciodata : de ce la Otopeni (aeroport) avem hectare de parcari, care stau mai tot timpul goale, platesti de dai in damblale pentru cateva zeci de minute cat conduci sau iei pe cineva de la aeroport, si arata jalnic. 
Nu sunt marcaje pentru locurile de parcare,indicatoare clare si vizibile, sistemele automate de plata mai mult sunt defecte decat functionale, ca sa nu mai vorbesc de „craterele”din pavaje si asfaltul spart.....
Revin la Miami! Mi-am pus  bagajul pe un  carucior special, si am pornit catre  terminal. Am traversat doua drumuri  de acces auto, unde se circula intens dar cu viteza regulamentara.....Doar ce am atins cu roata caruciorului carosabilul; toata marea aia de masini (era sambata !) s-a oprit si au asteptat in liniste sa trec....Ba, mai mult, au asteptat pana am ajuns in siguranta cu tot calabalacul pe trotuarul „insula” dintre cele doua soselute.
La a doua trecere aceeasi poveste. 
Cred ca americanii sunt defecti.. Respecta ei legile , au respect, zambesc unii la altii cu prietenie, sunt saritori si amabili... Da, da! Cu siguranta sunt pierduti....Nu au ei adrenalina injuraturii! Nu au ei forta ce le-o da claxonatul prelung si nervos....
Nu au habar sa traiasca zau asa!

Va urma

Popular Posts