LECTURI DE WEEKEND

Aforisme asupra intelepciunii in viata

  de Arthur Schopenhauer

„Fericirea ne-o facem sau ne-o gasim, fiind marginiti in noi insine oriunde ne-am afla”.(The Traveller, v. 431)

Cel mai bun ajutor si cel mai mare sprijin trebuie orcine sa si-l gaseasca in sine. Cu cat izbuteste mai mult intru aceasta, si prin urmare cu cat isi afla mai mult izvoarele petrecerii in sine insusi, cu atat este mai fericit. Foarte bine zice Aristotel: „fericirea este a celor ce-si sunt siesi de ajun”. Caci toate izvoarele externe de fericire si de placeri sunt dupa firea lor foarte nesigure, grele, daca nu primejdioase, trecatoare si supuse intamplarii si pot sa inceteze in imprejurarile cele mai priincioase; intreruperea lor este chiar neaparata, fiindca nu pot sa fie in orice moment la indemana. Apoi la batranete se pierd cu necesitate mai toate; atunci ne paraseste amorul, ne parasesc glumele, dorul de calatorii, placerea si gustul pentru societati; chiar si prietenii si rudele ni-i rapeste moartea. Atunci se naste mai mult decat oricand intrebarea: ce are cineva in sine? Caci aceasta se va pastra mai indelung, precum si este si ramane in oricare alta varsta adevaratul izvor nesecat al fericirii. Stiut este, dealtminteri, la cat de putin ne putem astepta in lumea aceasta; de nevoi si de dureri este plina, si pe cei ce au scapat de ele ii pandeste uratul din toate unghiurile. Rautatea tine indeobste carma in lume si glasul nebunilor se aude mai tare. Soarta e cruda si oamenii sunt misei. Intr-o lume astfel intocmita, cel ce pretuieste mult in sine, seamana unei odai vesele, luminate si incalzite, in mijlocul gerului unei nopti de iarna. 

A avea, prin urmare, o individualitate distinsa si bine inzestrata, mai ales a avea mult spirit, este fara indoiala soarta cea mai fericita pe pamant, oricat de deosebita ar fi in comparare cu soarta cea mai stralucita. A fost doar o vorba inteleapta, pe care regina Christina de Suedia, in varsta abia de nouasprezece ani, a zis-o in privinta lui Descartes, desi nu-l cunostea decat dintr-o singura scriere a lui si dupa spusa altora, dar il stia traind de multa vreme in cea mai mare singuratate in Olanda: „Dl Descartes este cel mai fericit dintre oameni, iar starea sa îmi par demna de invidie. (Viața lui Descartes).”

 

LECTURI DE WEEKEND

Aforisme asupra intelepciunii in viata
  de Arthur Schopenhauer

  .....Cea mai generala privire ne arata doi dusmani ai fericirii omenesti: durerea si uratul. Si aici vedem ca in proportia in care izbutim sa ne departam de unul din ei, ne apropiem de celalalt, si viceversa, asa incat viata noastra infatiseaza in adevar o oscilatie mai mare sau mai mica intre amandoua. Aceasta vine din indoitul antagonism, in care stau laolalta: unul dinafara sau obiectiv, si altul dinauntru, sau subiectiv. Adica dinafara, nevoia si lipsa nasc durerea; dimpotriva siguranta si prisosul nasc uratul. De aceea vedem poporul de jos intr-o lupta necurmata cu nevoia, asadar cu durerea, iar clasele bogate si inalte in lupta vesnica, adesea chiar disperata, cu uratul. Viata nomada, care este un semn al treptei celei mai de jos a civilizatiei, se iveste iarasi pe treapta cea mai de sus in viata „turistilor”, in calatoriile ajunse la moda. Cea dintai s-a nascut din nevoie, cea din urma din urat.

Iar antagonismul dinauntrul sau cel personal al celor doi dusmani ai fericirii omenesti provine din proportia inversa, in care se afla la fiecare om susceptibilitatea pentru amandoua dupa gradul inteligentei lui. Caci tampirea mintii este totdeauna unita cu tampirea impresiilor si cu lipsa de excitabilitate, ceea ce face pe om mai putin primitor pentru dureri si instrainari de tot felul si de tot gradul; dar din aceeasi tampire intelectuala se produce pe de alta parte acel gol sufletesc, intaparit pe cele mai multe fete si manifestat prin pandirea necurmata dupa orice intamplare dinafara, fie cea mai neinsemnata – gol, care este adevaratul izvor al uratului si e totdeauna setos de excitari externe, pentru a-si pune minte si inima prin ceva in miscare. De aceea nici nu este delicat in alegere; precum dovedeste nemernicia distractiilor, dupa care alearga oamenii, ca si soiul petrecerilor si al conversatiei lor; tot de aici se naste si multimea de pierde-vara si de gura-casca. Mai ales aceasta goliciune sufleteasca desteapta dorul de adunari, petrecerile, placerile si luxul de tot felul, ce pe multi ii duce la risipa si pe urma la saracie. 

De aceasta ratacire fereste, mai sigur bogatia interna, bogatia mintii; caci mintea, cu cat se apropie mai mult de eminenta, cu atat lasa mai putin loc uratului. Iar miscarea nesfarsita a gandirilor, jocul lor preinnoit la fiecare ocazie externa sau interna, puterea si tendinta spre combinatii tot mai felurite ale lor, scutesc capul cel eminent cu desavarsire de apropierea uratului, afara poate de momentele de oboseala. Insa, pe de alta parte, inteligenta mai inalta are o conditie directa si o sensibilitate mai inalta si are radacina ei intr-o mai mare violenta a vointei, prin urmare a pasiunilor; din impreunarea ei cu aceste se produce o tarie mult mai mare a tuturor afectelor si o impresionabilitate inmultita nu numai pentru durerile morale, ci si pentru cele fizice, chiar o nerabdare mai mare la orice piedica sau numai la greutati; si toate aceste se sporesc inca prin vioiciunea tuturor reprezentarilor, asadar si a celor neplacute, provenita din taria fanteziei.

LECTURI DE WEEKEND

Aforisme asupra intelepciunii in viata
 de Arthur Schopenhauer

... bogatia cea mai mare face putin pentru fericirea noastra; din care cauza multi bogati se simt nefericiti, fiindca sunt fara cultura mintii, fara cunostinte si de aceea fara un interes obiectiv, care sa-i puna in stare a se ocupa intelectual.  Caci ceea ce ne mai poate da bogatia pentru indestularea trebuintelor reale si firesti, este de putina insemnatate pentru adevaratul nostru bine; din contra, il impiedica prin multele si neaparatele griji ce le aduce cu sine pastrarea unei averi prea mari. Totusi oamenii cauta de o mie de ori mai mult a dobandi bogatie decat cultura mintii; pe cand, desigur ceea ce suntem face mult mai mult pentru fericirea noastra decat ceea ce avem. Pe multi ii vedem in miscare neobosita, harnici ca furnicile, lucrand de dimineata pana seara pentru a-si mai spori bogatia. Tot ce trece peste orizontul stramt al mijloacelor pentru a cest scop, le ramane necunoscut; mintea lor este inchisa, de aceea neprimitoare de alte gandiri si simtiri. Placerile cele mai inalte, cele spirituale, le sunt straine; si in zadar cauta a le inlocui prin cele trecatoare, senzuale, ce si le ingaduie din cand in cand si care le cer timp putin si bani multi. La sfarsitul vietii, ca un rezultat al ei au, ce e drept, o gramada foarte mare de bani inaintea lor, pe care o lasa acum mostenitorilor ca sa o mai mareasca sau poate sa o risipeasca. O astfel de viata, desi cel ce o duce isi da un aer cat se poate de serios si important, este tot asa de nebuna ca o viata al carei simbol ar fi fost de-a dreptul masca arlechinului.

Asadar, ceea ce are fiecare in sine insusi este lucrul cel mai de capetenie pentru fericirea vietii sale. Numai fiindca aceasta inzestrare de la natura este adeseori asa de mica, mai toti din cei scapati din luptele pentru existenta zilnica sunt tot asa de nefericiti ca cei ce se afla inca in acele lupte.

Goliciunea sufletului lor, seceta constiintei, saracia mintii ii impinge spre societati care sunt compuse din acelasi soi de oameni, caci similis simili gaudet. Apoi numai ii vezi alergand in gloata dupa petreceri si distractii, pe are le cauta mai intai in placeri senzuale, in desfatari de tot felul si mai pe urma in desfranari. Izvorul ispitirii fara margini, prin care atatia copii de familie din parinti bogati isi pierd mostenirea cea mare, adese in cateva luni, nu este altul decat uratul ce se naste din descrisa goliciune si saracie a mintii. Asemenea tineri au fost trimisi in lume bogati dinafara, dar saraci dinauntru, si au cautat in zadar a indeplini prin bogatia externa pe cea interna, voind a primi toate dinafara – analog batranilor care cauta a se intari prin exalatiile fetelor tinere. Cu acest chip saracia dinauntru a produs, in sfarsit, si pe cea dinafara.

LECTURI DE WEEKEND

Aforisme asupra intelepciunii in viata - de Arthur Schopenhauer

...destinatia primitiva a puterilor, cu care a inzestrat natura pe om, este lupta in contra nevoilor ce-l ameninta din toate partile. Cand aceasta lupta inceteaza pentru catva timp, puterile neocupate il apasa ca o sarcina; el trebuie sa se joace cu ele, adica sa le intrebuinteze fara scop; altminteri cade in celalalt izvor al suferintei omenesti, in urat. De aceea uratul chinuieste mai ales pe oamenii bogati din societatea mai inalta, despre a caror mizerie ne-a dat Lucretius o descriere ce se potriveste si astazi cu cele ce le vedem petrecandu-se zilnic in orasele mari:

„Numai il vezi iesind din palatul sau, fiindca i se urase acasa, si in curand intorcandu-se inapoi, caci nu petrece mult timp  afara de acasa. Apoi pune sa-i inhame telegarii si ii mana in goana la mosia din apropiere parca i s-ar fi aprins casele si ar da zor sa stinga focul; dar abia ajuns pe pragul usii, incepe sa caste si, sau se culca si doarme dus ca sa-si uite uratul, sau se intoarce iarasi in goana ca sa revada orasul”.

Acest soi de oameni, cat sunt tineri, se indeletnicesc cu puterea musculara si cu cea genitala. Dar mai tarziu nu raman decat puterile intelectuale; daca lipsesc acestea sau lipseste dezvoltarea lor sau materialul adunat pentru aplicare lor, atunci nevoia este mare. Fiindca insa vointa este singura putere vesnic nesleita, se pune acum in ea miscare prin desteptarea pasiunilor, (de exemplu) prin jocuri de noroc, acest viciu intr-adevar injositor. Ca regula generala insa, orice om fara ocupatie va alege, dupa cum e felul puterilor predomnitoare in el, un anume joc pentru distractia lui, de exemplu: popice sau sah; vanatoare sau pictura; alergari de cai sau muzica; joc de carti sau poezie; heraldica sau filozofie, etc. Putem chiar cerceta fiziologic aceasta deosebire, ducandu-ne pana la radacina tuturor manifestarilor de puteri omenesti, asadar la cele trei puteri fiziologice fundamentale si privindu-le acum in jocul lor fara scop. Atunci ni se arata ca izvoarele a trei feluri de placeri posibile, dintre care fiecare om, dupa predomnirea uneia sau alteia din acele puteri, isi va alege felul potrivit cu sine.

Intai placerile puterii productive; ele consista in mancare, bautura, mistuire, odihna si somn. Sunt chiar popoare intregi carora alte popoare le atribuie aceste placeri ca insusiri nationale.

Al doilea, placerile iritabilitatii; ele consista in exercitii corporale, plimbare, salt, tranta, dans, scrima, calarie si jocuri atletice de tot felul, precum si in vanatoare si chiar in lupta si razboi.

Al treilea, placerile sensibilitatii; ele consista in contemplare, cugetare, simtire, in compuneri de poezii, in pictura si arta plastica, in muzica; in invatare, citire, meditare, inventii, filozofie, etc.

Asupra valorii, gradului, duratei fiecareia din aceste petreceri se pot face felurite observari, pe care insa le lasam in seama cititorului.

Tot omul va intelege ca placerile sunt totdeauna izvorate din intrebuintarea propriilor puteri, si ca, prin urmare, fericirea noastra, adica suma placerilor, va fi cu atat mai mare, cu cat este mai nobila puterea din care se produce.

Asemenea nu va tagadui nimeni intaietatea ce in aceasta privinta i se cuvine sensibilitatii; a carei preponderenta hotarata este semnul de preferinta a omului in comparare cu alte animale; pe cand celelalte doua puteri fiziologice sunt date si animalelor in acelasi grad, si chiar intr-un grad mare.

De sensibilitate se tin puterile noastre intelectuale; de aceea predominarea ei ne face primitori de placeri care consista in cunostinte, de asa-numitele multumiri sufletesti, si pe acestea le vom simti cu atat mai mult, cu cat este mai mare aceea predominare… Caci toate celelalte placeri, adica cele ce nu sunt intelectuale, sunt cu mult mai prejos; ele isi au radacina in imboldirile vointei, adica in pofte, in sperante, in temeri, in tendinte spre un scop oarecare, si toate acestea nu pot fi lipsite de dureri, cu atat mai mult, cu cat rareori se atinge vreun scop fara a aduce cu sine un grad oarecare de deceptie. Pe cand, din contra, placerile intelectuale ne descopar adevarul din ce in ce mai limpede…

POVESTIRI CU TÂLC

FEREASTRA

O familie a primit de la o rudă în vârstă o casă într-un cartier foarte liniştit. 

      Înainte de a se muta mama, tatăl şi fiica lor mergeau câteva ore în fiecare zi pentru a scoate din casă lucrurile vechi, pentru a face curățenie şi a pregati cât mai bine locuința. 

     În prima dimineață când au ajuns in casa fiica a observat, privind pe fereastră, o doamnă în vârstă care îşi întindea hainele abia spălate în balcon. 

   - Mamă, priveşte ce haine murdare întinde vecina noastră în balcon! Până şi eu ştiu să spăl mai bine decât ea! Poate ar trebui să merg s-o învăț cum se face! Sau poate să-i spun ce săpun să folosească… 

   Mama a privit la doamna în vârstă care îşi intindea rufele, a privit apoi la fiica ei şi n-a spus nici un cuvânt.

Și aşa, la fiecare două sau trei zile fiica repeta observațiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare. 

     După vreo lună fiica a rămas surprinsă văzând că vecina sa întindea pe sârmă cearceafuri mult mai curate, aşa că i-a spus mamei sale: 

     – Priveşte, a învățat să spele rufele, cu toate ca n-am avut timp să trec pe la ea să-i spun cum se face! 

        Mama s-a uitat zâmbind la ea şi i-a răspuns: 

     – Nu! - astăzi am reuşit să vin ceva mai devreme decât tine şi am spălat geamurile casei noastre!

Poveste araba

Era odata un arab batran care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati.  Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batranul arab si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

Rasplata

Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. 

Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:

-Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.

- Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.

Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a spus:

- Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.

N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:

- Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii ?

- Nu! - a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus!

A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate ... Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.

- Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ?

- Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ?

Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el.

De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti.

"Cresteti-va copiii in invatatura si intelepciunea Domnului!"

CrestinOrtodox.ro 

Care pacat este mai mare?

Avva Matoes zicea: "A venit un frate la mine si mi-a zis: "Barfa este mai rea decat curvia". Eu am zis: "Tare cuvant!". El imi zice: "Tu ce crezi despre asta?". Eu am raspuns: "Barfa este rea, dar se vindeca repede. Foarte des barfitorii isi cer iertare, zicand: "Am vorbit rau". Curvia insa este moarte trupeasca".

“Ignoranţa responsabilităţilor din viaţa ta!”

(parabola)

 

Erau intr-o biserica 4 oameni pe care ii chemau: Toatalumea, Cineva, Orisicine si Nimeni.

Biserica avea careva responsabilitati spirituale si financiare si Toatalumea a fost chemata ca sa ajute. Toatalumea a fost convinsa ca Cineva va ajuta.  Orisicine putea ajuta. Dar stiti cine a ajutat? Nimeni. Astfel s-a ajuns ca Toatalumea sa dea vina pe cineva, cind nimeni nu a facut ceva ce putea face Orisicine.

Biserica avea nevoie de oameni sa ajute la lucru si Cineva a fost rugat sa ajute. Dar Cineva s-a suparat din cauza ca Orisicine putea sa faca asta, pentru ca de fapt asta era responsabilitatea lui Toatalumea.  La final, lucrarea a fost data lui Nimeni si asta a facut o treba minunata.

Si asa mergeau lucrurile in biserica respectiva. Oricind era ceva de facut, Nimeni era mereu acolo. Nimeni mergea la bolnavi. Nimeni impartasea credinta. Nimeni era un membru credincios.

La sfirsit, Cineva a parasit biserica si impreuna cu el a plecat Orisicine si Toatalumea. Ghiciti cine a mai ramas in biserica???? NIMENI.

Morala mea:

De multe ori un “nimeni” este mai credincios si mai onest decat oricare alta persoana. De multe ori un “nimeni” iti este bun prieten, si iti este alaturi in clipe grele fara sa aibe pretentii sau sa se impauneze cu realizarile lui. De multe ori cand “cineva” cu pretentii de superior calca moralitatea si bunul simt, un “nimeni” va zambi amar si va astepta cu multa rabdare, clipa cand adevarul va iesi la suprafata pentru a-si dovedi bunatatea si  sinceritatea. Intotdeauna  exista  un “nimeni” care in ciuda umilintelor ce le indura, in ciuda “micimii” lui este cel mai sincer si cel mai bun ajutor pentru cei  pe care ii iubeste neconditionat!...

De profesie...parvenita

Pentru copii primul si cel mai important model este parintele, cu tot ceea ce este, face si reprezinta acesta. Pana acum ceva vreme raspunsul la intrebarea „ce meserie vrei sa ai cand vei fi mare” era invariabil legat de profesia parintilor. In „acele vremuri” parintele, cu tot cu profesie, inca reprezenta un model pentru copil. 

Poate pentru ca insusi parintele era multumit in mare masura de aceasta si o „prezenta” copilului intr-un anumit fel, pozitiv. Mai mult decat atat exista obiceiul ca parintii sa-si aduca urmasii la serviciu si sa le prezinte acestora „tainele” ocupatiei lor, sadind in felul acesta respectul copiilor pentru munca si oferindu-le prima „consiliere ocupationala”, strans legata de viitorul lor profesional-financiar-economic. A trecut vreme de atunci si timpurile s-au schimbat, parintii sunt din ce in ce mai putin un model demn de urmat (din diverse considerente specifice noului context socio-economic: lipsa de interes, de timp, de chef), profesia lor – si mai putin, astfel incat copii sunt nevoiti sa-si caute modele in alta parte.

 Nu este intamplator faptul ca mai multe sondaje legate de optiunile profesionale ale copiilor au indicat „profesii” de-a dreptul „interesante”: fotbalist, cantaret de muzica usoara/de petrecere, model-fotomodel, etc. Motivul alegerii acestor „profesii” este strans legat de mediatizarea lor excesiva si de prezentarea lor sub o aura de stralucire si bogatie greu de atins in alte domenii. In unele cazuri repondentii acelor sondaje au indicat persoane, mai mult decat profesii, confundand statutul cu personalitatea si cu valoarea.

Personalitatea, ca termen de mai larga utilizare, este dincolo, de suma calitatilor si capacitatilor unei persoane, legata de notiunea de valoare sociala a persoanei, de rolul si statutul pe care il are aceasta pentru societate. Desavarsirea unei persoane, implinirea si transformarea ei in personalitate, in membru marcant al societatii este un drum lung si anevoios ce inseamna ani si ani de educatie in nenumarate directii, ce ating obligatoriu etica, morala, eleganta, regulile de comportament si politete etc. Toate acestea umplu fiinta cu o valoare de netagaduit, transformand-o, perfectionand-o, in „cineva”, acel cineva care este dat drept exemplu, este citat, urmat, imitat, invidiat.

Pentru multi insa acest drum este inacceptabil si inaccesibil, o adevarata pierdere de timp, astfel incat apeleaza la varianta scurta a „devenirii”. Se transforma in prietena(ul), amantul(a), fostul(a), lui X, in care X de data asta, este o foarte mare cunoscuta, caci apare peste tot si are de toate, mai ales avere. Scurtul drum al parvenirii cuprinde o aventura (sau mai multe), o casatorie (mai lunga sau mai scurta) si repede (desigur) o progenitura, caci nu, progeniturile deschid baierele judecatorilor si ale partajului.  

Valoarea de sine este astfel inlocuita cu parvenitismul. Parvenitii umplu propriul gol de valoare si de realizare cu o parte din cea a persoanei de care s-au agatat: brusc au o modificare de comportament vecina cu personalitatea multipla – se dezic de trecut (inclusiv de familie), incercand (la propriu) sa-l stearga, dezvolta fel de fel de ciudatenii, denumite popular „fitze” – adica o falsa constructie, care in ochii celor care mai pot sa vada arata ridicolul situatiei. Transformarea este gata, avem o alta persoana, fara personalitate insa, o replicare a unui model artificial. Viata ne arata grotescul situatiei cand vedem aceste persoane in diverse ipostaze asa cum sunt ele de fapt, tzatze agramate cu pretentii lovite de amnezia propriului trecut. Dincolo de comicul amar avem insa persoane fara personalitate, fara valoare proprie, fara un continut care sa insemne ceva, pentru ei insisi sau pentru ceilalti, iar asta, fara indoiala este o tragedie, caci in adancul lor, vor stii intotdeauna adevarul

Sursa :Psihologul tau

Un articol de la stirile ProTv...

M-am casatorit cand aveam 5 ani.

Desi nu cred decat jumatate din ceea ce se spune aici, in acest articol, regret ca mai sunt cazuri din astea... De ce spun cred doar jumatate? Pentru ca  eu chiar stiu cate ceva despre  cum sunt tratate femeile in luma islamica, si stiu bine ca oricat de fanatici ar fi, au o educatie si o disciplina....Cum a reusit Samina sa isi faca o cariera, daca a fost atat de asuprita si minimalizata?Pentru o cariera oricat de nesemnificativa ar fi aceasta, trebuie sa faci un minim de studii, si asta cu siguranta va garantez este la mare cautare si cinste in lumea islamica...\asa ca dati-mi voie sa ma indoiesc de acel numar mare de ani petrecuti  "inchisa in casa" .

Poate pe undeva este adevarat , dar in majoritatea cazurilor lucrurile nu sunt chiar asa. Femeia desi nu este pusa pe un piedestal, si nu apare in fata,ea este recunoscuta ca motorul vietii, baza de la care porneste totul. Este stapana casei, si isi cunoaste locul. Ea decide si organizeaza totul... Nu trebuie sa judecam o lume intreaga , dupa un caz izolat!

CUM SA VA DISTRUGETI PRACTIC COPILUL
(revista "Familia Ortodoxa" http://www.familiaortodoxa.ro/)

Un articol  care m-a impresionat , care m-a marcat  si  pe care as vrea sa il vedeti si sa-l cititi si voi… Nu am copii din pacate , sau din fericire, nu stiu ce sa spun, dar asa cum au evoluat  lucrurile in ultima vreme cred ca ma pot declara fericita ca nu am avut copii.

Aproape zilnic ma intalnesc cu scene in care parintii apar ca niste slugi in spatele copiilor lor....carandu-le ghiozdanele si zambind  fericiti cand acesti micuti urla pe strada, incercand sa se faca vazuti, remarcati ... cand iti trantesc cate un pumn in spate ca sa treaca  in fata ta, cand stai la rand la biletul de tramvai, sau cand te urci in autobuz...cand se baga in vorba  insistent in timp ce parintele are o discutie cu alt matur,  dar copilasul insista :’mama,tataaa,  mama,tataaa,  mamaaa...!”  tragand de maneca , nervos si pe un ton din ce in ce mai ridicat si mai autoritar....Si din pacate mamica sau taticul acela, isi intrerupe  discutia cu interlocutorul, ignorand scara valorilor si raspunde plin de dulceata in glas, micutului „Ionel” (vezi „Vizita de I.L.Caragiale”)  si ridicandu-i astfel micului terorist nivelul de educatie ....(sic!)

Nu de mult am asistat la niste scene care ma obsedeaza chiar. Niste parinti , isi recuperau copilasii de la scoala de vis-a-vis... Copii care erau mai galagiosi decat o turbina  sparta, acopereau zgomotul  orasului cu usurinta punand stapanire pe intreg trotuarul , facandu-ma sa ma dau la o parte sa le fac loc ...Deh! viitorul , nu?!

Fara sa vreau am auzit o discutie, care pur si simplu m-a ingrozit....Unul din parinti, un domn destul de curatel, dar care sigur avea probleme pentru ca vorbea ingrozitor de tare, povestea cu un interlocutor, care am tras eu concluzia, tot un parinte insotitor era, cum ca invatatoarea  aia , citez: „imputita si nesuferita....care a promis ea ca va face si va drege la inceputul semestrului si uite , scroafa nu face nimic, dar ii terorizeaza pe astia (aratand catre cei doi copii ce se aflau in fata lui) cu fel de fel de teme stupide....”! Am privit stupefiata catre acel domn, apoi am privit fetele celor doi copii... din ochii carora ieseau flacari de ura ,  victorie asupra aceli profesoare, invatatoare,  in acelasi timp...Am ramas pe loc, privind tampa in urma lor, dar si plina de imbecibilitatea ce ma caracterizeaza , ca atunci cand e rosu la semaforul pentru pietoni stai si astepti....  Dumnealor  , personajele din secventa povestita, traversau  cu cei doi plozi,  pe culoarea rosie, continuand probabil discutia  aceea furioasa si frustranta....

Nu stiu ce sa spun si cum sa caracterizez asta, ca nu sunt eu cel ce trebuie sa judece, dar ma simt  in mare pericol, daca aceasta generatie , maine va trebui sa ne decida destinul....

Ca in povestile urate, cred ca generatiile viitoare, ne vor devora pentru a supravietui ei, pentru ca le suntem inutili, pentru ca ii invatam numai  ura si dispretul pentru valori.. Ii invatam iresponsabili, pentru ca marea majoritate a parintilor nu ii implica pe copii nici macar in caratul propriului ghiozdan , ca sa nu mai spun  ca stiu parinti care din dorinta de a nu-si „surmena” micutul, ii face lectiile, lucrarile  cerute de scoala,  in timp ce vlastarul navigheaza pe internet, socializeaza pe Facebook, si „chat-uieste” cu colegii.....

.. Am senzatia ca trebuie sa fug , ca trebuie sa emigrez in alta lume, in alt univers...

Asa cum spuneam si la inceputul acestor randuri, sunt ultimul om de pe planeta asta care sa judec parintii si modul in care isi educa copiii. Dar nu fac altceva decat imi exprim o parere, subliniez, o stare de fapt care va avea rezultate urate... Cititi acest articol de mai multe ori si incercati sa il treceti prin sufletul vostru, si daca credeti ca am cat de putina dreptate lasati-mi un mesaj, daca nu, aveti liber sa ma injurati, tot la rubrica comentarii si mesaje...

BUNELE MANIERE - Episodul 8. ARTA CONVERSATIEI

CONVERSATIA

Pericolul care ameninta orice adunare , in jurul mesei familiale ca si la cel mai select bal este plictiseala. Nici calatoria organizata , nici cel mai fastuos dintre banchete nu sunt scutite de plictiseala. Remediul cel mai sigur impotriva ei este conversatia.

Ce este conversatia ? Exista o reteta perfect pusa la punct ce asigura reusita in toate situatiile? Nu , din nefericire ! Nu poti patrunde dintr-odata in acest domeniu care da ocazia unora sa-si desfasoare pe deplin puterea de seductie , iar altora sa comita gafa dupa gafa. Intre ariditatea plictiselii si pericolul ridicolului trebuie sa urmam un drum care ne duce spre ceea ce se numea in evul mediu „ la carte du tandres „ si ale carui principale etape sunt : tactul , discretia , atentia , insufletirea , amuzamentul , cultura , politetea si sinceritatea. Apar aici , ca in aproape toate manifestarile in comun doua atatudini. Pe de o parte exista unele persoane foarte sigure pe ele, care polarizeaza conversatia , imbatindu-se cu propiile lor cuvante , vorbind fara incetare si interzicandu-le celorlalti orice participare la discutie. La cealalta extrema , se situeaza a doua categorie : vesnicii tacuti pe care nu ii bintuie nici cel mai mic gand , cei carora le e o frica teribila sa nu greseasca sau sa-si manifeste dezacordul. Vesnicii : „ Aveti dreptate „ sau cum auzim , mai recent : „ Corect ! „. Ajungem astfel la situatia pe care o enunta un umorist : „ In orice conversatie sunt doua feluri de indivizi : pisalogii si victimele „.

Arta conversatiei nu se invata ca niste formule matematice ci este dobandita mai degraba ca o limba straina , respectand cateva reguli si exersand-o la nesfirsit. Dam aici cateva dintre aceste reguli , dar numai dumneavoastra sunteti in masura sa le acceptati pentru a va comporta agreabil.

Nici o conversatie generala nu se poate prelungi multa vreme intre zece sau douasprezece persoane. De aceea o gazda trebuie sa-si faca o datorie din a grupa musafirii dupa niste criterii pe care e bine sa le cunoastem. La acest lucru trebuie sa ne gandim inca din momentul in care facem invitatiile. Veti constata ca cele mai reusite reuniuni sunt acelea in care invitatii au aceeasi profesie sau acelasi „ hobby „. 
Daca acestia sunt medici vor aborda , fara indoiala , subiecte de interes comun. De asemenea , daca invitam numai profesori si mai mult decat atat, daca ei sunt si colegi de cancelarie , discutia se va invirti in jurul meseriei pe care o fac cu pasiune. Sa ne imaginam ca din greseala - caci este sigur o greseala - am invitat si un cuplu de ingineri sau doi oameni de afaceri. In mod cert , acestia se vor simti izolati si se vor plictisi de moarte. Dupa o ora sau doua , vor gasi un motiv sa plece. Cu siguranta ca nu-i intereseaza nici subiectele medicale , nici cancanurile de spital si nici regulile jocului de „ bridge „ , de exemplu , care au fost discutate cu aprindere toata seara.

Dar viata ne obliga sa avem si relatii cu oameni cu diverse preocupari. De aceea , de multe ori, invitatiile pe care le facem ne pun in situatia de a fi gazda unor petreceri in care asistenta este eterogena. Obligatia noastra este sa-i antrenam pe cei prezenti in dscutii agreabile , accesibile tuturor. Sa nu vi se para o exagerare , dar rolul nostru nu este departe de acela al unui regizor. Discutia profesionala nu trebuie sa acapareze conversatia pentru ca scopul ei este altul - acela de a afla lucruri noi , de interes general. De aceea vom avea grija sa nu grupam la masa persoane care au aceeasi meserie. Conversatia poate foarte bine sa inceapa printr relatarea unui fapt divers si sa ajunga la consideratii generale asupra eternelor probleme ale vietii.

Exista insa subiecte care pot fi discutate doar intre prieteni. Unul dintre ele si nu cel mai putin important , este cel al banilor. Daca este permis sa discuti despre pretul unei calatorii , este o gafa sa discuti despre pretul unui cadou. Asemenea gafe ne fac sa-i recunoastem pe parveniti de la o posta. Dar culmea prostului gust este sa te plangi de lipsa banilor , de necazurile din familie sau de la serviciu. In plus , acest lucru este si inutil - nimeni nu-ti va rezolva problemele ci doar te va compatimi punindu-te intr-o situatie umilitoare. O gafa deosebit de grava este sa ceri consultatii unui om de meserie. Nici un bancher nu-ti va indica , gratuit , cel mai bun plasament pentru banii tai numai pentru ca este invitat in aceasi casa cu tine. Nimic nu-l va constrange sa-ti dea informatiile pe care firma sa le cumpara cu bani grei.

Cei mai rai dintre toti sunt totusi bolnavii eterni pentru care un medic este oricand binevenit , uitind ca nimeni nu va putea pune un diagnostic in asemenea conditii. In plus , nici un medic nu va fi deloc fericit sa dea consultatii in timpul liber. Cu umor , ar putea reactiona ca medicul vienez devenit celebru prin raspunsul sau dat cu ocazia unei serate la care i s-a cerut o consultatie :

„ Va voi examina cu placere , doamna , binevoiti sa va dezbracati.” !

Aproape orice avocat sau profesor poate sa va citeze una sau doua anecdote care ilustreaza mania multor oameni pe care ii inatalnim deseori in societate , de a amesteca viata profesionala cu timpul liber.

Banii , grijile familiale sau profesionale , consultatiile de orice fel sunt deci teme de ocolit. De asemenea , discutiile despre politica si religie sunt considerate tabu , deoarece amindoua sunt prea ferm conturate in mintea omului pentru a fi schimbate la o reuniune oarecare fara riscul de a degenera in cearta. Si una si cealalta tin de pregatirea , de gandirea omului variind uneori enorm de la o persoana la alta. Totusi , in cazul unor discutii aprinse sa urmam exemplul celor care nu-si pierd cumpatul. In acelasi timp , rolul gazdei sau , in absenta ei , al altui invitat este sa schimbe subiectul.

Sa retinem , in concluzie , ca reusita unei petreceri depinde de talentul gazdei de a-si alege musafirii. Sa nu ne ambitionam sa-i chemam deodata pe toti cei pe care ii cunoastem , numai ca sa scapam de obligatiile pe care le avem.

BUNELE MANIERE - Episodul 7. CUM SA NE ADRESAM ?

CUI SI CAND PUTEM SPUNE „ TU „ ?

Poate nu este un alt moment in viata noastra mai drag ca cel al primului „ tu „ rostit de prima noastra iubire. „ Tu „ si „ dumneavoastra „ poate fi frontiera dintre o simpla cunostinta si o calda prietenie. Din totdeauna codul bunelor maniere a delimitat granita dintre „ tu „ si „ dumneavoastra „. Prima regula : tutuirea nu se face decat cand esti sigur ca este bine venita. A doua : tutuirea se face de catre cel mai in varsta , de catre superior si de catre doamna - domnului. La varste apropiate , la cei din medii sociale asemanatoare , cu acelasi grad de cultura este chiar ridicol sa spunem mereu „ dumneavoastra „. Dar cred ca nu vom putea niciodata sa spunem cu nonsalanta „ tu „ batrinului medic care ne-a operat sau profesorului mult mai in varsta care ne-a fost diriginte , chiar daca am termanat o facultate si am devenit colegi de cancelarie.

Insa ce ne facem cu cei care ne interpeleaza , in magazine in special , cu nepermisul , tu. Auzim adesea cu mare neplacere cum ni se spune : „Cate salate vrei ? Asta este marfa , nu o fac eu , o vrei sau nu ? ;Cobori ? „

Si pentru astfel de persoane exista o solutie eficienta. Incercati sa prelungati putin discutia si , cu un aer foarte natural , sa va adresati persoanei in cauza cu Dumneavoastra la sfirsitul micului „ scketch „ - apasand mereu pe cuvantul Dumneavostra veti obtine in mod sigur efectul dorit , daca nu vi se raspunde chiar cu Dumneavoastra macar veti fi tratat cu un Dumneata.

In mod gresit se crede ca dansul , dansa , dansii sunt pronume de politete iar el , ea , ei sunt forme ireverentioase. Se va spune : „ Am vorbit cu domnul director. El mi-a spus sa revin „ si nu „ Dansul mi-a spus sa revin „.

Regina Angliei a facut o vizita in Romania. „ Ea era insotita de ... „ si nu „ Dansa era insotita de ... „.

Azi nu se mai spune parintilor „ dumneata „ , ci li se spune chiar pe numele mic , in loc de mama , tata. In multe familii , copii se adreseaza simplu : Sanda , Andrei. Daca atmosfera este destinsa si calma , daca relatiile se bazeaza pe respect si afectiune profunda , totul este O.K. Nu este cazul sa ne formalizam si sa consideram familia respectiva prost crescuta.

Soacrelor si socrilor ne putem adresa cu mama si tata. Si lor le putem spune , daca sunt de acord , pe numele mic - Rodica , Florin. 
In unele cazuri nu se depaseste bariera lui Dumneavoastra. In acest caz ne putem adresa cu Doamna Silvia , Domnule Andrei. Daca nu le convine nici una din formule recomandati-le zimbind : vezi Codul manierelor elegante , pagina 24.

BUNELE MANIERE - Episodul 7. CUM SA NE ADRESAM ?

CUM NE ADRESAM DOAMNELOR IN SOCIETATE ?

In acest domeniu au aparut schimbari numeroase fata de codul vechi al bunelor maniere dat fiind ca femeia are astazi alt rol in societate. Ea imparte cu barbatul datoria de a asigura existenta familiei , datorie de care se achita cu multa inteligenta , spirit intreprinzator si mult farmec. In acelasi timp , femeia a devenit o persoana publica - femeia savant , femeia politician. Deosebirea dintre femeile casatorite si celibatare nu mai are nici o semnificatie ( importanta ). In viata sociala si de afaceri se intalnesc femei si barbati de varste diferite. „ Fetele batrane „ de altadata sunt personaje de roman. Astazi , ele sunt redactori , asistente sociale , medici sau femei de afaceri si duc o viata plina in care nu mai ramane loc pentru plictiseala , tricotat , brodat etc. Femeia din zilele noastre isi primeste prietenii intr-un interior aranjat cu gust de catre ea insasi si isi conduce masina cu dezinvoltura. Unei asemenea femei nu-i mai poti refuza titlul de doamna. Este de la sine inteles ca daca interlocutoarea dumneavoastra este medic , ii veti spune „ Doamna doctor „ - titlu pe care si l-a cucerit prin studiu indelungat. Corect este deci sa te adresezi cu : doamna director , doamna redactor , doctor , inginer , profesor si nu cu doamna redactor , doctora , inginera , profesoara. Cat de hilara este pentru noi astazi situatia in care unei femei casnice , casatorita cu un ministru sau cu un medic , i se spune „ doamna ministru „ sau „ doamna doctor „ !

BUNELE MANIERE - Episodul 7. CUM SA NE ADRESAM ?

CUM SA NE ADRESAM UNEI ADUNARI

Formulele variaza. La o conferinta , va veti adresa cu un solemn „ Doamnelor si domnilor „ nu „ Doamnelor , domnisoarelor „si domnilor „ , cum auzim adesea. La o intilnire cu o echipa de baschet , de exemplu , veti spune „ Dragi prieteni „. La rostirea unui toast , veti incepe prin a va adresa celor mai importante persoane : „ Stimate domnule ministru , stimati oaspeti „. De asemenea in adunarile oficiale va veti adresa in primul rand personalitatilor , incepand cu cele mai marcante. Exista o ierarhie care trebuie respectata si acest protocol poate fi studiat la nevoie.

Tot mai multe persoane apar la TV. Intimidate de reflectoare , de camere de luat vederi acestea uita ca vorbesc pentru milioane de oameni. Putem oare sa acceptam cu simpatie alocutiunile pe care ni le baga pe gat persoane infatuate care nu stiu sa ne zimbeasca si nici sa ne spuna un elementar „ Buna seara „ sau „ buna ziua , stimati „ „ telespectatori „ ? Ca sa nu mai vorbim de grija pe care acestea ar trebui sa o aiba fata de ceea ce vor sa ne comunice , de tonul pe care trebuie sa-l adopte in general. 

De exemplu , oricit ar fi de suparat un deputat ar trebui sa faca un efort ca sa-si controleze nervii si sa se adreseze colegilor sai cu voce calma , fara strigate si invective. Arta oratoriei se invata , iar amatorismul va fi intotdeauna sanctionat de auditoriu. Si inca un amanunt. Nu vei fi niciodata ascultat cu atentie si respect daca apari in public intr-o tinuta neglijenta. Cei care te privesc pot crede ca ai petrecut noaptea intr-o bodega si nu ai mai avut timp sa treci pe acasa , sa faci un dus , sa te barbieresti si sa-ti pui o camasa curata si o cravata.

De asemenea nu este de bun gust , cum cred anumiti demnitari , sa te imbraci strident ( in culori tipatoare , sacouri de catifea ori stofe lucioase , sau si mai rau , imbracati ca niste ginerici in alb din cap pina in picioare ) , „ hainele tradeaza omul „.

BUNELE MANIERE - Episodul 7. CUM SA NE ADRESAM ?

PROBLEMA TITLURILOR - POLITETE SAU FORMALISM ?

Diferenta dintre respect si servilism

De cand e lumea , in fata lui Dumnezeu si a legii oamenii sunt egali. Si cu toate acestea istoria omenirii este de multe ori expresia vanitatii omului. Intre aceasta si etalarea cu ostentatie a titlurilor n-a fost decat un pas.

Odata cu revolutia burghezo-democratica din Franta , asistam la abolirea titlurilor nobiliare mostenite din tata in fiu si la inlocuirea lor cu simpla denumire de cetatean. Desfiintarea privilegiilor nobiliare perpetueaza ideea de egalitate. O noua revolutie - socialista de data aceasta - impune la inceputul secolului XX termenul nivelator „ tovarase” el simbolizeaza schimbarile radicale care se produc in numeroase tari din Europa si Asia. Cu toate acestea , inegalitatea dintre oameni a continuat sa existe si sa marcheze viata a numeroase generatii de oameni. Nu-i o noutate pentru nimeni faptul ca in absolut toate statele lagarului socialist functia era totul , asa ca intre „ tovarase „ si „ tovarase prim secretar „ diferenta era de la cer la pamint. Singura modalitate de a te rupe de acesta realitate oribila era totusi invatatura. La capatul unor lungi ani de studiu , puteai fi numit „ tovarase inginer „ , „ tovarase doctor „ , „ tovarase profesor „. Drama consta insa in faptul ca multi au facut o facultate impotriva vointei sau vocatiei lor , neavind alta posibilitate de a dobindi o identitate. Titlurile astfel obtinute s-au dovedit a fi adeseori formale.

Bunul simt si aprecierea corecta a efortului depus in scoala ne obliga sa luam in consideratie competenta individului si nu titlul cu care se prezinta. Nu mai e o noutate pentru nimeni ca astazi a prezenta o diploma fara a fi in stare sa faci dovada cunostintelor tale intr-un anumit domeniu nu iti asigura un loc in societate sau slujba.

Ideal este sa existe o concordanta deplina intre titlu si ceea ce stii sa faci , altfel esti un impostor !

Revenind la viata noastra de zi cu zi , remarcam ca de citiva ani au aparut titluri noi - manager , boss , patron - a caror utilizare ne pune deseori in incurcatura. Nu suna bine nici „ Patroane „ , nici „ Domnule patron „ si nici „ Boss „ sau „ Sefule „. Preferam sa ne adresam cu numele de familie al acestuia. Sau daca nu-l stim , pur si simplu cu : domnule. Este nepermis sa-i spui - sefule !

Pe de alta parte , viata ne sileste deseori sa nu beneficiem de titlul dobindit cu greu. sa ne amintim atunci ca numele este mai important decat titlul si ca a uita numele interlocutorului nostru este o mare gafa. Daca atribuim acestuia alt nume decat cel pe care il , are neglijenta noastra este de neiertat. Sa iesim din aceasta situatie adresindu-ne cu un simplu „ Domnule draga , ...” sau „ Stimata doamna , ...”.

Alta situatie este aceea in care nu stim numele persoanei , dar stim ce profesie are. In acest caz vom spune: „ Buna ziua , domnule profesor „ , „ Voi urma sfaturile dumneavoastra , domnule doctor „ sau „ Proiectul dumneavoastra este foarte interesant , domnule inginer „ .Daca suntem subalterni titlul este absolut obligatoriu. Pacientul va spune : domnule doctor si nu domnule Vasilescu , elevul sau parintele va spune domnule Director si nu domnule Ionescu.

Un semn de politete este sa mai adaugam ceva dupa un raspuns monosilabic - „ da „ sau „ nu „ sau „ multumesc „. Sa spunem : „ Nu , domnule „ , „ Da , doamna „ , „ Da , mama „ sau „ Multumesc , Ana „. De asemenea , nu este recomandabil sa vorbim la persoana a treia. De

exemplu „ Domnul mai doreste ceva ? „ este o formula rezervat personalului de serviciu si nu gazdei.

In familie nu trebuie sa acordam celor apropiati titlurile pe care le au. Este hilar ca stapina casei sa-i spuna femeii de serviciu „ Ai grija sa aranjezi camera profesorului „ -cand profesorul este chiar sotul ei. 

La cealalta extrema se plaseaza cei care uita sa fie politicosi cu subalternii. Auzim adesea : „ Vasilescule , da-mi dosarul acela „ Se va spune „ Domnule Vasilescu , da-mi , te rog dosarul acela”.

Sa nu uitam ca orice om are dreptul sa fie numit „ domn „ si ca folosirea acestui apelativ este in primul rand un semn al educatiei dumneavoastra.