LECTURI DE WEEKEND

Aforisme asupra intelepciunii in viata

  de Arthur Schopenhauer

„Fericirea ne-o facem sau ne-o gasim, fiind marginiti in noi insine oriunde ne-am afla”.(The Traveller, v. 431)

Cel mai bun ajutor si cel mai mare sprijin trebuie orcine sa si-l gaseasca in sine. Cu cat izbuteste mai mult intru aceasta, si prin urmare cu cat isi afla mai mult izvoarele petrecerii in sine insusi, cu atat este mai fericit. Foarte bine zice Aristotel: „fericirea este a celor ce-si sunt siesi de ajun”. Caci toate izvoarele externe de fericire si de placeri sunt dupa firea lor foarte nesigure, grele, daca nu primejdioase, trecatoare si supuse intamplarii si pot sa inceteze in imprejurarile cele mai priincioase; intreruperea lor este chiar neaparata, fiindca nu pot sa fie in orice moment la indemana. Apoi la batranete se pierd cu necesitate mai toate; atunci ne paraseste amorul, ne parasesc glumele, dorul de calatorii, placerea si gustul pentru societati; chiar si prietenii si rudele ni-i rapeste moartea. Atunci se naste mai mult decat oricand intrebarea: ce are cineva in sine? Caci aceasta se va pastra mai indelung, precum si este si ramane in oricare alta varsta adevaratul izvor nesecat al fericirii. Stiut este, dealtminteri, la cat de putin ne putem astepta in lumea aceasta; de nevoi si de dureri este plina, si pe cei ce au scapat de ele ii pandeste uratul din toate unghiurile. Rautatea tine indeobste carma in lume si glasul nebunilor se aude mai tare. Soarta e cruda si oamenii sunt misei. Intr-o lume astfel intocmita, cel ce pretuieste mult in sine, seamana unei odai vesele, luminate si incalzite, in mijlocul gerului unei nopti de iarna. 

A avea, prin urmare, o individualitate distinsa si bine inzestrata, mai ales a avea mult spirit, este fara indoiala soarta cea mai fericita pe pamant, oricat de deosebita ar fi in comparare cu soarta cea mai stralucita. A fost doar o vorba inteleapta, pe care regina Christina de Suedia, in varsta abia de nouasprezece ani, a zis-o in privinta lui Descartes, desi nu-l cunostea decat dintr-o singura scriere a lui si dupa spusa altora, dar il stia traind de multa vreme in cea mai mare singuratate in Olanda: „Dl Descartes este cel mai fericit dintre oameni, iar starea sa îmi par demna de invidie. (Viața lui Descartes).”

 

LECTURI DE WEEKEND

Aforisme asupra intelepciunii in viata
  de Arthur Schopenhauer

  .....Cea mai generala privire ne arata doi dusmani ai fericirii omenesti: durerea si uratul. Si aici vedem ca in proportia in care izbutim sa ne departam de unul din ei, ne apropiem de celalalt, si viceversa, asa incat viata noastra infatiseaza in adevar o oscilatie mai mare sau mai mica intre amandoua. Aceasta vine din indoitul antagonism, in care stau laolalta: unul dinafara sau obiectiv, si altul dinauntru, sau subiectiv. Adica dinafara, nevoia si lipsa nasc durerea; dimpotriva siguranta si prisosul nasc uratul. De aceea vedem poporul de jos intr-o lupta necurmata cu nevoia, asadar cu durerea, iar clasele bogate si inalte in lupta vesnica, adesea chiar disperata, cu uratul. Viata nomada, care este un semn al treptei celei mai de jos a civilizatiei, se iveste iarasi pe treapta cea mai de sus in viata „turistilor”, in calatoriile ajunse la moda. Cea dintai s-a nascut din nevoie, cea din urma din urat.

Iar antagonismul dinauntrul sau cel personal al celor doi dusmani ai fericirii omenesti provine din proportia inversa, in care se afla la fiecare om susceptibilitatea pentru amandoua dupa gradul inteligentei lui. Caci tampirea mintii este totdeauna unita cu tampirea impresiilor si cu lipsa de excitabilitate, ceea ce face pe om mai putin primitor pentru dureri si instrainari de tot felul si de tot gradul; dar din aceeasi tampire intelectuala se produce pe de alta parte acel gol sufletesc, intaparit pe cele mai multe fete si manifestat prin pandirea necurmata dupa orice intamplare dinafara, fie cea mai neinsemnata – gol, care este adevaratul izvor al uratului si e totdeauna setos de excitari externe, pentru a-si pune minte si inima prin ceva in miscare. De aceea nici nu este delicat in alegere; precum dovedeste nemernicia distractiilor, dupa care alearga oamenii, ca si soiul petrecerilor si al conversatiei lor; tot de aici se naste si multimea de pierde-vara si de gura-casca. Mai ales aceasta goliciune sufleteasca desteapta dorul de adunari, petrecerile, placerile si luxul de tot felul, ce pe multi ii duce la risipa si pe urma la saracie. 

De aceasta ratacire fereste, mai sigur bogatia interna, bogatia mintii; caci mintea, cu cat se apropie mai mult de eminenta, cu atat lasa mai putin loc uratului. Iar miscarea nesfarsita a gandirilor, jocul lor preinnoit la fiecare ocazie externa sau interna, puterea si tendinta spre combinatii tot mai felurite ale lor, scutesc capul cel eminent cu desavarsire de apropierea uratului, afara poate de momentele de oboseala. Insa, pe de alta parte, inteligenta mai inalta are o conditie directa si o sensibilitate mai inalta si are radacina ei intr-o mai mare violenta a vointei, prin urmare a pasiunilor; din impreunarea ei cu aceste se produce o tarie mult mai mare a tuturor afectelor si o impresionabilitate inmultita nu numai pentru durerile morale, ci si pentru cele fizice, chiar o nerabdare mai mare la orice piedica sau numai la greutati; si toate aceste se sporesc inca prin vioiciunea tuturor reprezentarilor, asadar si a celor neplacute, provenita din taria fanteziei.

LECTURI DE WEEKEND

Aforisme asupra intelepciunii in viata
 de Arthur Schopenhauer

... bogatia cea mai mare face putin pentru fericirea noastra; din care cauza multi bogati se simt nefericiti, fiindca sunt fara cultura mintii, fara cunostinte si de aceea fara un interes obiectiv, care sa-i puna in stare a se ocupa intelectual.  Caci ceea ce ne mai poate da bogatia pentru indestularea trebuintelor reale si firesti, este de putina insemnatate pentru adevaratul nostru bine; din contra, il impiedica prin multele si neaparatele griji ce le aduce cu sine pastrarea unei averi prea mari. Totusi oamenii cauta de o mie de ori mai mult a dobandi bogatie decat cultura mintii; pe cand, desigur ceea ce suntem face mult mai mult pentru fericirea noastra decat ceea ce avem. Pe multi ii vedem in miscare neobosita, harnici ca furnicile, lucrand de dimineata pana seara pentru a-si mai spori bogatia. Tot ce trece peste orizontul stramt al mijloacelor pentru a cest scop, le ramane necunoscut; mintea lor este inchisa, de aceea neprimitoare de alte gandiri si simtiri. Placerile cele mai inalte, cele spirituale, le sunt straine; si in zadar cauta a le inlocui prin cele trecatoare, senzuale, ce si le ingaduie din cand in cand si care le cer timp putin si bani multi. La sfarsitul vietii, ca un rezultat al ei au, ce e drept, o gramada foarte mare de bani inaintea lor, pe care o lasa acum mostenitorilor ca sa o mai mareasca sau poate sa o risipeasca. O astfel de viata, desi cel ce o duce isi da un aer cat se poate de serios si important, este tot asa de nebuna ca o viata al carei simbol ar fi fost de-a dreptul masca arlechinului.

Asadar, ceea ce are fiecare in sine insusi este lucrul cel mai de capetenie pentru fericirea vietii sale. Numai fiindca aceasta inzestrare de la natura este adeseori asa de mica, mai toti din cei scapati din luptele pentru existenta zilnica sunt tot asa de nefericiti ca cei ce se afla inca in acele lupte.

Goliciunea sufletului lor, seceta constiintei, saracia mintii ii impinge spre societati care sunt compuse din acelasi soi de oameni, caci similis simili gaudet. Apoi numai ii vezi alergand in gloata dupa petreceri si distractii, pe are le cauta mai intai in placeri senzuale, in desfatari de tot felul si mai pe urma in desfranari. Izvorul ispitirii fara margini, prin care atatia copii de familie din parinti bogati isi pierd mostenirea cea mare, adese in cateva luni, nu este altul decat uratul ce se naste din descrisa goliciune si saracie a mintii. Asemenea tineri au fost trimisi in lume bogati dinafara, dar saraci dinauntru, si au cautat in zadar a indeplini prin bogatia externa pe cea interna, voind a primi toate dinafara – analog batranilor care cauta a se intari prin exalatiile fetelor tinere. Cu acest chip saracia dinauntru a produs, in sfarsit, si pe cea dinafara.

LECTURI DE WEEKEND

Aforisme asupra intelepciunii in viata - de Arthur Schopenhauer

...destinatia primitiva a puterilor, cu care a inzestrat natura pe om, este lupta in contra nevoilor ce-l ameninta din toate partile. Cand aceasta lupta inceteaza pentru catva timp, puterile neocupate il apasa ca o sarcina; el trebuie sa se joace cu ele, adica sa le intrebuinteze fara scop; altminteri cade in celalalt izvor al suferintei omenesti, in urat. De aceea uratul chinuieste mai ales pe oamenii bogati din societatea mai inalta, despre a caror mizerie ne-a dat Lucretius o descriere ce se potriveste si astazi cu cele ce le vedem petrecandu-se zilnic in orasele mari:

„Numai il vezi iesind din palatul sau, fiindca i se urase acasa, si in curand intorcandu-se inapoi, caci nu petrece mult timp  afara de acasa. Apoi pune sa-i inhame telegarii si ii mana in goana la mosia din apropiere parca i s-ar fi aprins casele si ar da zor sa stinga focul; dar abia ajuns pe pragul usii, incepe sa caste si, sau se culca si doarme dus ca sa-si uite uratul, sau se intoarce iarasi in goana ca sa revada orasul”.

Acest soi de oameni, cat sunt tineri, se indeletnicesc cu puterea musculara si cu cea genitala. Dar mai tarziu nu raman decat puterile intelectuale; daca lipsesc acestea sau lipseste dezvoltarea lor sau materialul adunat pentru aplicare lor, atunci nevoia este mare. Fiindca insa vointa este singura putere vesnic nesleita, se pune acum in ea miscare prin desteptarea pasiunilor, (de exemplu) prin jocuri de noroc, acest viciu intr-adevar injositor. Ca regula generala insa, orice om fara ocupatie va alege, dupa cum e felul puterilor predomnitoare in el, un anume joc pentru distractia lui, de exemplu: popice sau sah; vanatoare sau pictura; alergari de cai sau muzica; joc de carti sau poezie; heraldica sau filozofie, etc. Putem chiar cerceta fiziologic aceasta deosebire, ducandu-ne pana la radacina tuturor manifestarilor de puteri omenesti, asadar la cele trei puteri fiziologice fundamentale si privindu-le acum in jocul lor fara scop. Atunci ni se arata ca izvoarele a trei feluri de placeri posibile, dintre care fiecare om, dupa predomnirea uneia sau alteia din acele puteri, isi va alege felul potrivit cu sine.

Intai placerile puterii productive; ele consista in mancare, bautura, mistuire, odihna si somn. Sunt chiar popoare intregi carora alte popoare le atribuie aceste placeri ca insusiri nationale.

Al doilea, placerile iritabilitatii; ele consista in exercitii corporale, plimbare, salt, tranta, dans, scrima, calarie si jocuri atletice de tot felul, precum si in vanatoare si chiar in lupta si razboi.

Al treilea, placerile sensibilitatii; ele consista in contemplare, cugetare, simtire, in compuneri de poezii, in pictura si arta plastica, in muzica; in invatare, citire, meditare, inventii, filozofie, etc.

Asupra valorii, gradului, duratei fiecareia din aceste petreceri se pot face felurite observari, pe care insa le lasam in seama cititorului.

Tot omul va intelege ca placerile sunt totdeauna izvorate din intrebuintarea propriilor puteri, si ca, prin urmare, fericirea noastra, adica suma placerilor, va fi cu atat mai mare, cu cat este mai nobila puterea din care se produce.

Asemenea nu va tagadui nimeni intaietatea ce in aceasta privinta i se cuvine sensibilitatii; a carei preponderenta hotarata este semnul de preferinta a omului in comparare cu alte animale; pe cand celelalte doua puteri fiziologice sunt date si animalelor in acelasi grad, si chiar intr-un grad mare.

De sensibilitate se tin puterile noastre intelectuale; de aceea predominarea ei ne face primitori de placeri care consista in cunostinte, de asa-numitele multumiri sufletesti, si pe acestea le vom simti cu atat mai mult, cu cat este mai mare aceea predominare… Caci toate celelalte placeri, adica cele ce nu sunt intelectuale, sunt cu mult mai prejos; ele isi au radacina in imboldirile vointei, adica in pofte, in sperante, in temeri, in tendinte spre un scop oarecare, si toate acestea nu pot fi lipsite de dureri, cu atat mai mult, cu cat rareori se atinge vreun scop fara a aduce cu sine un grad oarecare de deceptie. Pe cand, din contra, placerile intelectuale ne descopar adevarul din ce in ce mai limpede…