24 octombrie 2011 o zi ce va ramane in sufletul meu ca o rana adanca si de nevindecat. A fost ziua in care a trebuit sa iau o decizie pe care nu as fi vrut niciodata sa o iau dar era inevitabila.
Ieri 24 octombrie cu o durere imensa am hotarat sa curm suferinta cainelui meu... Cat de ciudat suna, cat de sec! Cainele meu.... Nu, Boxi nu era doar un caine, era membru al familiei, era prietenul meu de aproape 18 ani, a fost pentru un timp singura mea familie. Era bucuria care ma astepta acasa, era prietenul tacut si blanos care ma asculta mereu ori de cate ori aveam nevoie ca cineva sa ma asculte. Era mereu acolo cu ochisorii lui blanzi si umani, cu " manuta" intinsa mereu spre impacare daca ne certam, mereu trist cand ma vedea ca imi fac bagaje si trebuia sa plec de langa el.
Era de-o vitalitate contagioasa daca pot spune asa, mereu gata de joaca de alergat de joaca cu zapada, de tavalit prin iarba.... Cand ma intorceam din calatorii sau dupa absente mai lungi de acasa, ma primea cu o bucurie cum numai el stia s-o exprime. Sarea peste bagaje topaia de fericire sarea in doua labute si ma imbratisa si apoi astepta cadoul...care era mereu acolo intr-o geanta.....
A fost o vreme in care eram doar noi doi, iar singuratatea ma coplesea si aveam momente de tristete cand plangeam din te miri ce.... Se aseza la picioarele mele si incepea sa ma muste usor de picior in asa fel in cat sa ma gadile si nu se lasa pana nu ma vedea ca rad...si numai atunci se ducea la locusorul lui parca multumit ca ma " batuse" pe umar prieteneste si ma incurajase, asigurandu-ma ca este acolo langa mine.... Ar fi multe de spus, multe de povestit momente unice, traite in aproape 18 ani, alaturi de cel mai credincios si iubitor prieten. Acum nu pot sa spun decat atat: nu mai este.... S-a dus la Doamne-Doamne al cateilor, unde va alerga fara sa il mai doara picioarele, fara sa mai sufere ca nu mai are putere.... Ma rog pentru sufletelul lui curat....
